HORNBACH, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de construcții și grădinărit, anunță inaugurarea celui de-al doilea magazin din Timișoara, situat pe Calea Buziașului 152, pe 1 octombrie 2025. Deschiderea marchează un nou pas în strategia de extindere a companiei și răspunde cererii crescute din partea locuitorilor din sudul și sud-estul orașului, precum și din localitățile învecinate.
„Succesul primului nostru magazin din nordul Timișoarei ne-a confirmat potențialul pieței locale. Am primit numeroase solicitări din partea clienților din această zonă a orașului, care erau nevoiți să parcurgă distanțe mari pentru a ajunge la noi. Cu noua locație, locuitorii din Moșnița, Urseni sau Giroc pot ajunge la HORNBACH în mai puțin de 15 minute”, a declarat Radu Oniga, Director General al HORNBACH România.
Investiție complexă și infrastructură nouă
Valoarea totală a proiectului depășește 44 de milioane de euro și include achiziția terenului, construcția magazinului, echipamentele, precum și stocul inițial de marfă. Aceasta reprezintă a doua inaugurare marcată de HORNBACH în acest an, după extinderea cu o nouă locație în București în luna septembrie, prin deschiderea magazinului situat în zona Colentina.
“Dincolo de investiția în noul magazin din Timișoara, am alocat și un buget de peste 2 milioane de euro destinat dezvoltării infrastructurii publice. Au fost construite de la zero peste 500 de metri de străzi cu toate utilitățile necesare și o intersecție modernă, menite să sprijine dezvoltarea urbanistică a zonei”, a subliniat Dan Bădescu, Director de Expansiune al HORNBACH România.
Magazin modern, sustenabil și prietenos cu mediul
Magazinul este amplasat pe un teren de 55.000 m² și dispune de 570 de locuri de parcare. Cu o suprafață totală de peste 19.000 m², magazinul integrează trei zone majore: 8.200 m² pentru spațiul interior, 5.000 m² pentru Drive In și 5.800 m² pentru grădină.
Construcția a fost realizată respectând principii de sustenabilitate și eficiență energetică, incluzând panouri fotovoltaice, pompe de căldură, iluminat integral LED, sisteme de ventilare cu recuperare de căldură și o anvelopare performantă.
Peste 12.000 m² au fost transformați într-un spațiu verde cu aproape 200 de arbori, peste 1.200 de arbuști și plante perene, 9.000 m² de pajiști cu flori și un sistem automatizat de irigații. Amenajările includ și „hoteluri” pentru insecte, care susțin biodiversitatea și transformă grădina într-un spațiu prietenos cu natura și benefic pentru comunitate.
„Pentru noi a fost esențial ca noul magazin să respecte cele mai exigente standarde internaționale. De aceea, clădirea este certificată DGNB (German Sustainable Building Council), una dintre cele mai riguroase certificări din lume în domeniul sustenabilității. Aceasta atestă nu doar performanța ecologică a construcției, ci și eficiența economică și contribuția socială pe termen lung, confirmând angajamentul nostru de a construi responsabil și durabil”, a declarat Dan Bădescu.
Diferențiatori pentru clienți
La 13 ani de la inaugurarea primului magazin din Timișoara, HORNBACH revine cu o versiune modernizată a conceptului său, adaptată cerințelor anului 2025. Noul spațiu aduce o suprafață extinsă dedicată plantelor și grădinăritului, răspunzând interesului crescut al clienților pentru natură și amenajarea spațiilor verzi.
În zona de sanitare, vizitatorii vor descoperi un concept complet nou, iar departamentele de gresie și faianță beneficiază de o prezentare actualizată, cu soluții inovative și inspiraționale. Sortimentul este completat de un departament dedicat ușilor și de unul de scule și unelte modernizat, unde sunt disponibile cele mai noi tehnologii. Totodată, pasionații de acvaristică vor găsi o zonă gândită să ofere atât diversitate, cât și expertiză, iar în zona de parchet, prezentarea a fost regândită pentru a pune în valoare noile colecții.
De asemenea, magazinul integrează cele mai noi mașini și tehnologii pentru debitarea lemnului, ceea ce garantează rapiditate și precizie în realizarea comenzilor personalizate. Complementar, clienții beneficiază de gama completă de servicii cu care HORNBACH i-a obișnuit: de la confecționarea perdelelor și serviciile de înrămare, la surfilarea mochetelor, mixarea a peste un milion de nuanțe de vopsea, transport și montaj, precum și consiliere dedicată profesioniștilor.
Echipa – nucleu local consolidat
La deschidere, magazinul va funcționa cu aproximativ 120 de posturi, pentru care peste 90% dintre angajați sunt deja recrutați și integrați în programe de pregătire.
„Ne bucură în mod deosebit calitatea umană pe care am întâlnit-o aici și echipa formată în Timișoara pentru fiecare dintre cele două magazine. Suntem pregătiți să sprijinim planurile de carieră ale colegilor și să acoperim rapid eventualele poziții viitoare”, a declarat Mihaela Boghiu, Director HR al HORNBACH România.
Procesul de instruire al noilor colegi a combinat pregătirea teoretică cu exerciții practice, iar aceștia au dobândit cunoștințe tehnice despre produse, au trecut prin simulări de interacțiuni cu clienții și traininguri de vânzări și comunicare, astfel încât să fie pe deplin pregătiți pentru deschiderea magazinului.
Odată cu integrarea acestei echipe, numărul angajaților HORNBACH în România depășește borna de 1.500, consolidând poziția companiei ca angajator stabil și de încredere pe piața de retail de bricolaj.
Grupul HORNBACH este un concern DIY independent, condus de o familie, listat la Bursa din Frankfurt sub egida HORNBACH Holding AG & Co. KGaA, care a generat vânzări nete de 6,2 miliarde de euro în anul financiar 2024/25.
Acest lucru face ca Grupul HORNBACH să fie unul dintre cei mai mari cinci retaileri de articole de bricolaj și grădinărit din Europa. Fondată în 1877, HORNBACH este singura companie din sectorul bricolajului cu o istorie care se întinde pe șase generații. Compania de retail operează în prezent 175 de magazine de bricolaj și centre de grădinărit, două magazine specializate și magazine online în nouă țări europene. Conceptul de vânzări și gama de produse se concentrează în special pe nevoile clienților persoane fizice și ale profesioniștilor. HORNBACH garantează clienților săi prețuri mereu mici, ceea ce o face lider de preț în acest sector. Calitatea ridicată a consultanței și serviciile excelente ale companiei au fost recunoscute în numeroase teste și studii independente.
Cu realizări de pionierat, cum ar fi primul magazin de bricolaj și centru de grădinărit combinat (1968), primul megastore (1980) și primul magazin de bricolaj cu Drive In (2003), HORNBACH demonstrează în mod constant puterea de inovare. De zeci de ani, HORNBACH este considerată un angajator de top: peste 25.000 de angajați sunt acum implicați în succesul companiei.
Din luna octombrie 2025 HORNBACH România va deține 11 magazine fizice, în București Berceni, București Militari, București Balotești, București Colentina, Brașov, Timișoara Nord, Timișoara Sud, Sibiu, Oradea, Cluj-Napoca și Constanța și magazinul online www.HORNBACH.ro.