Gheorghe Ciuhandu, dupa vizita Ambasadorului Marii Britanii la Timisoara: ne lipsesc multe ca sa avem investitori britanici

TIMISOARA. Vizita importanta la Timisoara. Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii in Romania, Excelenta Sa Martin Harris, a vizitat pentru prima data capitala Banatului, unde s-a intalnit cu primarul Gheorghe Ciuhandu, cu care a discutat despre posibilele investitii si domenii de colaborare.

Dupa plecarea acestuia, primarul Timisoarei a concluzionat ca „ne lipsesc multe ca sa avem investitori britanici”.

„Ei trebuie sa cunoasca zona, in primul rand. Prin traditia lor istorica si prin localizarea geografica, Marea Britanie este o insula deschisa mai mult catre lume, ei au interese economice mari in America, in Asia, chiar si in Europa de Vest. Pentru ei, Europa de Est de-abia acum devine o zona de interes. Englezii sunt un popor care exporta foarte mult, mai ales produse industriale de foarte buna calitate. Probabil ca asta ar fi o zona atractiva pentru ei”, a declarat Gheorghe Ciuhandu.

Potrivit acestuia, dezvoltarea dintre Marea Britanie, in special prin Nottingham, oras cu care Timisoara s-a infratit inca din 2009, ar trebui sa se faca pe cale economica. Timisoara a mai colaborat cu Nottingham pentru un proiect pe managementul traficului si pentru centrul IT&C care se va construi pe Calea Circumvalatiunii si a carui piatra de temelie se va pune miercuri in prezenta ambasadorului Marin Harris.

„Pe partea economica, deocamdata, nu sunt investitii in Timisoara si in Timis. Pe de alta parte, cred ca si agricultura, solul banatean, care este unul fertil, ar putea fi de interes si pentru fermierii de acolo. Chiar am avut o discutie cu Excelenta Sa pe tema aceasta. Am discutat si despre procesarea alimentelor, pentru ca am ajuns sa importam alimente produse la noi, dar procesate in alte tari”, a mai spus Ciuhandu.

De cealalta parte, ambasadorul Marii Britanii in Romania este de parere ca cele doua regiuni ar putea colabora atat din punct de vedere al comertului, cat si din punct de vedere cultural.

„Eu cred ca avem o baza foarte buna pentru ca Timisoara are un parteneriat strans cu Nottingham. E o baza buna pentru colaborarea in domeniul IT si software, in domeniul energiilor regenerabile sau alte domenii si eu sper sa conlucram folosind avantajele orasului Timisoara, universitatile si o zona buna pentru inovare. Inovarea este un avantaj foarte important pentru a dezvolta competivitatea Europei fata de China, de India, de economiile emergente”, a declarat Martin Harris.

Ambasadorul spune ca exista si cativa investitori britanici in judetul Timis, dar numarul lor nu este foarte mare. Acesta a precizat ca prioritatea zero, pentru el, ca ambasador, este sa dezvolte legaturile de comert intre Marea Britanie si Romania.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. poi prietene tu vrei investitori britanici si nu ai infrastructura. acum nu se mai lauda ostaficiuc cu 1/4 de centura si o imitatie de autostrada?

  2. ne lipsesc multe ,dar cine e devina nu voi cei care at-i pus stapinire pe Timisoara acum se vede ce at-i facut pentru acest oras ,nu va-ti preocupat numai de inbogatirea voastra si sa distrugeti orasul cu tigani vostri care sa-u inbogatit cu ajutorul vostru ,fara sa munceasca o zi,de ce nu ia-ti dus la palatele tiganesti sa vada ce at-i realizat de cind sunteti primar,si inca mai vreti o candidatura .SUNTETI O RUSINE PENTRU TIMISOARA

  3. “ne lipsesc multe ca sa avem investitori britanici”.

    Pe bune dom` premar?? No shit?? Iar tu nu ai nici o vina aici????

  4. In primul rand ne lipseste un primar ca sa avem investitori britanici.Ca tu nu faci altceva decat sa ceri spaga daca vrea sa investeasca cineva,iar britanicii sigur nu se preteaza la gainariile tale,domnule Ciuhandu

  5. Sunt convins ca dupa discutiile cu Ciuhandu,ambasadorul britanic a realizat ca investitorii englezi nu au cum sa ajunga la un acord de colaborare cu elefantul.

  6. Bodo, Ciuhandu si PDL-ul, cu legile lor proaste si dezorganizarea lor si a asiguratorilor, au facut zeci de mii de timisoreni sa intre in panica, desi sunt asigurati, trebuie sa mearga la primarie cu tot felul de copii si certificate!! Apai sa-i ia naiba si sa nu astepte votul nostru nici care!!! Huoooooooooo!! jos cu ei, la puscarie!!

  7. JOS CIUHANDU
    JOS CIUHANDU
    JOS CIUHANDU
    JOS CIUHANDU
    JOS CIUHANDU
    JOS CIUHANDU
    JOS CIUHANDU

  8. avem nevoie de un primar in primul rand care sa vada si nevoile cetateanului nu numai cele personale. v ati regasi de minune in pdl sau pp dd dupa organizarea de care ati dat dovada. daca o sa candidati din parte pdl ati fi o mana cereasca pt ei ca o manusa va potiriviti pntcd are alta doctrina decat furtisagul

  9. Si ghici a cui e vina dobiocule? A noastra care ne platim ca fraierii taxele sau a ta care prin a administra orasul intelegi a-l fura cat mai mult!

  10. a venit sa vada cu ochii lui ce „casute” frumoase si micute isi fac minoritarii nostri care „muncesc” in UK…

  11. Pai lucrurile stau asa:tiganii cu palate exporta hoti si cersetori in Marea Britanie, deci lucrurile stau taman pe dos.Si uite asa, avem export si catre Regatul Unit.

  12. cum ne lipsesc multe ca sa avem investitori britanici… pai cine a fost ultimii ani primar…

  13. Am o intrebare de exact 30.000 euro : cat a primit bodo ca sa il umileasca pe ciuhandu cu porcaria scrisorilor de dovedire a asigurarilor de locuinte….?!!