
TIMIȘOARA. Viceprimarul Timișoarei, Paula–Ana Romocean (USR), găsită în incompatibilitate de ANI, a aflat sentința Curții de Apel Timișoara, unde a încercat anularea raportului Agenției de Intergritate.
Judecătorii au stabilit că ANI are dreptate. Paula Romocean poate să atace decizia magistraților.
“Respinge acţiunea formulată de reclamanta ROMOCEAN ANA PAULA în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, ca neîntemeiată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se va depune la Curtea de Apel Timişoara – Secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pronunţată azi 06.07.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Admite cererea de sesizare a Curții Constituționale. Sesizează Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate“, arată judecatorii Curții de Apel Timișoara.
Paula Romocean poate continua demersul la Înalta Curte de Casație și Justiție.
UPDATE: Paula Romocean: Știu exact ce am făcut și ce nu am făcut
Viceprimarul Paula Romocean anunță că va contesta decizia.
“Voi contesta prin recurs decizia de astăzi a instanței, pentru că știu exact ce am făcut și ce nu am făcut.
Am fost, în același timp, membru în Biroul Local USR și în Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal. Două poziții fără remunerație, fără nicio suprapunere de atribuții , fără niciun beneficiu, personal sau politic.
Nu am luat nicio decizie politică în CA și nicio decizie în Biroul Local care să privească activitatea spitalului. Fapt care rezultă, clar, din documentele pe care le-am pus la dispoziția judecătorilor.
Desemnarea prin vot a fost obligatorie pentru a asigura continuitatea conducerii spitalului și nu a avut legătură cu o funcție politică. Votul larg din Consiliul Local, superior numărului consilierilor USR, confirmă caracterul instituțional și apolitic al desemnării.
Mandatul meu în CA s-a încheiat în mai 2023. Din acel moment, starea de incompatibilitate a încetat de la sine, potrivit legii.
Interdicția de 3 ani pe care o cere ANI presupune o dovadă, un act, o decizie, luate cu încălcarea legii. Nu există și nu poate exista, pentru că nu am făcut-o“, a transmis pe pagina sa de Facebook Paula Romocean.
***
Vă reamintim, potrivit Agenției Naționale de Integritate, în perioada 2021-2023, Paula Romocean a fost membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal, în timp ce avea și funcție de conducere în partid.
Conform propriei declarații de avere, Paula Romocean ar fi încasat o sumă modică drept indemnizație de membru în CA al Spitalul Municipal Timișoara, aflat în subordinea Primăriei. Detalii AICI.
“S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27 iunie 2021 – 22 mai 2023, întrucât simultan cu exercitarea funcției de membru titular în Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara a exercitat funcții în organele de conducere ale Partidului Uniunea Salvați România, respectiv funcția de membru în cadrul Biroului Local Timișoara.
Prevederi legale încălcate:
art. 187 alin. (13) coroborat cu art. 178 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii”, arată ANI.
„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat (…) încălcarea obligațiilor legale privind (…) starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective (…)”.
„Persoană (…) față de care s-a constatat (…) starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercită o funcție sau o demnitate publică (…) pe o perioadă de 3 ani de la dată eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoană a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupă aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”, se arată în raportul Agenției Naționale de Integritate.
Vă reamintim, șeful Paulei Romocean, liderul USR Dominic Fritz, primar al Timișoarei, a pierdut luna trecută definitiv procesul cu ANI.
Curtea Supremă de Justiție i-a respins recursul și a menținut sentința magistraților de la Curtea de Apel Timișoara care a dat dreptate Agenției Naționale de Integritate.
CITEȘTE ȘI: S-a terminat! Dominic Fritz a pierdut definitiv procesul cu ANI. Ce urmează la Timișoara
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!
Pareri
Fritz, Romocean, Lațcău (și nu sunt singurii!) PENALI useriști în funcții publice… V-ați ales “pe sprânceană” numai pușcăriabili și nici măcar nu aveți bunul simț de a demisiona atunci când sunteți prinși cu “mâța-n sac”… Bandiți cărora le zăngăne cătușele pe la urechi și aveți pretenția să conduceți destinele unui oraș… Rușine!
doar că penal nu înseamnă ce crezi tu că înseamnă, dar e ok, nu-i necesar să fim toți înțelepți
Perfect adevarat, nu-s penali, lumea nu intelege exact. Dar voi usereii cu sloganu asta ati defilat ca sa va voteze botanistii si iata ca se dovedeste ca si ai vostri au gresit. Si, da, trebuie sa plateasca, asa cum au platit cu functiile si penelisti si pesedisti care au facut exact aceleasi greseli. Asta va reproseaza lumea, ca va tavaliti ca nebunii cand e vorba de ai vostri, atuncea justitia e de cacat. Daca erau din alealalte partide, totul era ok. Cat va faceti ca nu intelegeti??? Ca toate lamentarile astea sunt de un ridicol absolut
faptul ca nu esti intelept nu e o problema, dar faptul ca esti si userist🤮🤮 si fudul… aia e deja super-grav!
basti, ma, du-te sub pietrele de sub care ai iesit. Sau sub bolovanii pe care le-a imprastiat administratia asta de kakao prin oras.
basti, starpitura.
“Fara penali in functii publice” ce inseamna ? Era sloganul USR. Acum USR nu mai stie nimic.
Cati mancatori de rahat pe aici ,frustrati de viata care se hranesc cu ura
useristii au aparut in peisaj doar cu mesaje de ura si invinuind in stanga si in dreapta pe toti de orice, facand scandal prin parlament, dansu-ae cu fundul d epamant, batand cu PET-uei in asfalt, facand “live”uri pe Fb in timp ce-i porcaiau pe altii in parlament… asica niste penibili. Dar cine ridica placutza suedeza, de placutza suedeza va pieri.
basti, ma.
Suntem condusi de infractori si ne miram ca Romania ii in faliment.
prefectu’, se aude?
Si astept cu interes cazurile Clocotilda, Magicianul Voiculescu (magician ca facea bani din traficat, pardon, navigat pacienti la… Viena, óle!, in special dupa ce a inchis transplantul de plamani in Romania si a vrut sa ii “faca” pe diversi medici specialisti in chestii complexe ca sa nu mai aiba cine yrata cazuri deosebite in Romania. Ce-mi plac mie astia care vor sa se imbogateasca din asociatii si oengeuri ce nu mai pot de grija oamenilor… pai Barna era mic copil cu “ce belsug se intrevede :)” la ce tunuri se dau oe tema asta cu ajutoratul.), Ioana Mihaila, Lucian Viziteu, Flavia Boghiu, Oana Silvache etc etc. Pe principiul “s-avem si noi falitii nostri”, au facut si useristii rost de penalii lor🤡😁🤡 O fi statul paralel? Nooo, jos labele de pe justitie!!! Sau? Nu mai inteleg nimic, cand o fi aparut si statul asta paralel, chiar nu-mi dau seama!
in orice caz: #toNti pentru justitie!!!
Despre Spritz… numai de bine, mare om, mare caracter! Cel mai mult mi-a placut cum l-a sustinut pe suspeNDAre ala cu mucii in detrimentul furnicaresei.
LUATI CU BLUGI SI BANANE, penalilor ipocriti ce sunteti!
Si mai o chestie: bloculetzul aleia a fost demolat, sau demoleaza gasca asta de penibili ingamfatzi mai degraba toata Timisoara oana sa-i demoleze aleia bloculetzul ilegal? Atata ipocrizie, ceva de speriat! Asa e cand ai de-a face cu rasa superioara care propovaduieste renuntarea laasini personale fara ca ei si familiile lor sa dea exemplu personal… s arbos de-a dreptul.
bleeeaaaaahhh…
Deci sunteti numai pe ciordeala?
Scoala ne trebuie noua cand eu vreau sa ma fac parlamentar .Ciolacu suveranistul oare a luat bacul ?
Nu am pregatire juridica si nu stiu daca acest caz este incompatibilitate sau conflict de interese, si astept decizia justitiei. La fel si in cazul lui Fritz. As fi extrem de curios ce parere are justitia despre urmatoarea intamplare:
In octombrie 2014 firma RETIM cumpara un Mecedes E-Klasse cu aprox. 74.000€ (cam 332.000 lei) si il da in folosinta gratuita primarului de atunci, pe nume Nicolae Robu. Justificarea RETIM era ca “masina o aveam pe aici si statea nefolosita in curte”. Un consilier local din acea vreme, pe nume Alfred Simonis, zicea ca Robu a fost de fapt personal la dealer-ul Mercedes ca sa-si aleaga tapiteria, piele crem. Firma RETIM este mixta adica 50% germana si 50% a CLT. La data cadorisirii cu Mercedes, RETIM ar fi trebuit sa plateasca 6 milioane lei penalizare catre PMT pentru nerealizarea unei statii de compostare. Penalizarea este facuta “uitata” de catre primarul Robu. Amuzant e ca Robu considera limuzina de 74.000€ “o mașină care intră în firescul lucrurilor”, in conditiile in care, conform normelor de atuci primarul nu avea voie sa-si cumpere o masina care sa coste mai mult de 18.000€.
Interesant e si faptul ca managerul dealerului Mercedes care a vandut masina era la vremea respectiva si presedintele ACS Politehnica Timisoara, unde printre actionari figureaza si administratia lui Robu.
La scurta vreme dupa povestea cu Mercedesul, Nicolae Robu impune omul lui in consiliul AGA al RETIM, lucrul care ar fi trebuit supus aprobarii CLT in decurs de 30 de zile, si nu s-a intamplat.
Dupa “apusul” epocii Robu, in perioada 2020-2025 RETIM refuza cu abnegatie sa prezinte datele financiare catre CLT, care este actionar 50% in firma.
Acuma ma intreb: sa fi fost incompatibilitate, sa fi fost conflict de interese, sau doar “business as usual” in Romania?
inyreaba un A.I. ce-o fi fost in cazul Robi, dar ce faci tu iti spun eu ce e: manipulare de 2 lei folosind whataboutisme penibile. Sau poate nu e manipulare, poate atat te duce pe tine capul ala de userist, cum ca greselile cuiva scuza greselile altcuiva. Sau poate chiar crezi ca unii sunt scutiti de a respecta legea? Care din astea trei este, manipulare jegoasa, prostie cu ciucuri, sau nazism infect?
basti, ma, sterge-te la gura ca i-ai cur-atat pe toti useristii de maro, lasa-i sa se cur-etze singuri.
Păi e clar, atât Symonis cât și Robulică sunt și au fost niște „integri” desăvârșiți, se pare că doar ăștia de la USR nu sunt „integrați” cum și pe unde trebuie în sistem
whataboutismele? Ce treaba au aia cu astia? Te-a oprit cineva sa depui plangere in cazul lui Robu sau in orice alt caz? Nu. Pai asa fac si eu o nefacuta si ma lamentez ca de ce nu i-a bagat la racoare pe toti care au comis-o vreodata, sau cum?
Asa ca ciocu mic si sterge-te de maro pe la gura: 🧻🧻🧻
Hai, striga cu mine: #toNti pentru justitie!!!
Vezi sa nu-i uiti oe ceilalti penali de la usere, cativa am mentionat eu mai sus intr-un comentariuz daca vrei iti mai zic, ca mai sunt…
basti, ma, useristule🤮🤮🤮🤮
Ai scris un whataboutism de toată frumusețea. Ce treaba are speța de azi cu niște fapte mai vechi de 10 ani? Oricum pagubele cauzate de USR-iști în oraș sunt mult peste cele presupus făcute de Robu.
In mod normal ANI ar sesiza curțile alea de justiție sa aflam și noi cum se interpretează legea de la specialiști în drept și să știm daca pica Fritz din funcție la conflict de interese sau nu… Asa semnează acte și ne putem trezi ca le desființează instanțele peste un an sau doi. Și nu e vina cetateanului ca la Noul cod administrativ băgat pe gât de pesede in 2019 legiuitorul parca a suferit un avc si s-a gândit să scrie pe lângă legile pe care funcționează ANI…
PS. E interesant cum pe legi pesediste cu portițe de scăpare pesediste se îngrămădește sa scape Fritz, unul dintre starurile useriste #farapenali.
Sa mearga in instanta sa-si DOVEDEASCA NEVINOVATIA!!!!
Pai nu erau ciuri-buri astia toNti pentru justitie cu prezumtia de vinovatie cand wra vorba de altii? La ei nu se mai aplica, sau brusc au descoperit prezumtia de nevinovatie? Cata ipocrizie, cata ipocrizie!!!!
bleah…
Paula este o profesionista desavarsita, lucru pe care il stim toti care am avut onoarea sa colaboram cu ea. Ii vom ramane alaturi! Trebuie sa se termine cu abuzurile justitiei controlata de hidra pesedista.
la nivelul lor, trolule. Si tine cont de rata de analfabetism functional, lumea nu pricepe nici texte scrise explicit, dar mai sa inteleaga “psihologia inversa” sau ce kakat incerci tu sa tot faci pe-aici? Numa’ bagi batul prin gard de parca esti in tzanc retardat care intarata cainii aiurea. Astia au fost votati, pe astia ii avem!
Vedea-te-as alaturi de Romocean🤡😁🤡😁🤡
USR-istul sexo-marxist e printre cei mai bazați postaci pe aici, lasă-l să se desfășoare
o fi el bazat, dar cine citeste asa pro-funzimi ca ale lui s-ar putea sa nu priceapa, stii?
basti, ma.
Foarte true! trolii astia putinisti incearca sa ne strice vibe-ul!
Positive thoughts go out to Romomoceanca!
Forza usr, forza zu, forza whatever
Frustrare mare pe voi astia care nu aveti de lucru
. Când se naște un copil, se nasc 2 ființe, de fapt – mama și copilul. Dacă viitoarea mamă este manipulată, că nu poți să naști decât prin cezariană, cum nasc astăzi în România peste 90%, este o tragedie. Știți de ce? Pentru că se rupe firul divin.”
Poti sa o arzi cu citate si dume dar in ultimii 36 de ani cine a condus tara?
Cine a furat si devalizat? psd, pnl, udmr si mai nou usr.
Si de Vadim ziceau ca a fost nebun, iar acum ii dau toti dreptate, dar asa in privat, inclusiv de-ai vostri.
Dresati ca niste foci regurgitati textele trompetelor globaliste
Dar e bine, va dau astia libertate cu portia, parade si like-uri sa va simtiti bine.
Trist mai esti… 🙂
Ce mutra are probabil e incompatibila si cu inteligenta.