Noutati :

FOTO DE ARHIVA IMPRESIONANTE! 16 Decembrie 1989, ziua in care curajul urias al unor tineri a pornit, la Timisoara, Revolutia Romana! Marturii cutremuratoare: Cum a trait acele clipe o fata de numai 18 ani

16 decembrie, 2014 - 06:39 AM
Autor: Liliana Iedu      
Categorie: SOCIAL
4

TIMISOARA. 16 Decembrie 1989 a fost ziua in care a izbucnit revolta prin care aveam sa castigam cel mai de pret lucru pentru o natie: Libertatea! Acum un sfert de veac, Timisoara se scutura din adormire, neputinta si intuneric, iesea in strada si isi striga dreptul la o viata descatusata din comunism. Spiritul ei neinfricat a fost si va ramane o legenda adevarata in istoria unui popor, care si-a croit atunci drumul spre lumina.

In acea zi de 16 decembrie, in jurul casei pastorului Laszlo Tokes din Piata Maria se adunasera cateva sute de oameni hotarati sa impiedice o decizie de evacuare a prelatului. Oamenii veneau din toate colturile orasului, in grupuri.

Pastorul Laszlo Tokes a iesit, la un moment dat, alaturi de primarul de atunci al Timisoarei, la fereastra casei in care locuia, in incercarea de a potoli multimea. Totul a fost, insa, in zadar.

Nimeni nu se astepta ca acesti oameni sa formeze o miscare in stare sa darame un sistem. La un moment dat, din multime, cineva a strigat “Libertate!“. Atunci, incepea sa se scrie istoria. Timisorenii au oprit tramvaiele in centru, s-au incolonat si au pornit spre Catedrala scandand “Jos Ceausescu!” In drum, ei au inlaturat toate simbolurile comuniste ce le-au iesit in cale.

 

Oamenilor iesiti in strada li s-a alaturat si o tanara de 18 ani care pe atunci era eleva la Colegiul National Banatean din Timisoara, Corina Untila. Inainte de a iesi din casa, ea s-a certat cu tatal ei care i-a interzis categoric sa se alature protestatarilor.

Eu despre ziua de 16 decembrie am aflat seara tarziu, cand un grup de manifestanti au ajuns pe strada Gh Lazar si strigau Veniti cu noi, Jos Ceausescu. Atunci am inteles ca se intampla ceva foarte important in oras si datorita acestui lucru m-am certat cu tatal meu care nu mi-a dat voie sa ies din casa. Am plecat impreuna cu coloana de manifestanti. Era o atmosfera extraordinara. Ne uitam unii la ceilalti si parca ne cunosteam de foarte multa vreme intre noi si eram foarte buni prieteni. In acea noapte am mers pe mai multe trasee, pe calea Lipovei, Aradului, apoi spre centru. Erau grupuri de manifestanti care se plimbau in mai multe zone pentru a convinge lumea sa ni se alature si sa ne intalnim cu totii in centru. Am facut aceste trasee, iar pe pancursul drumului am calcat pancartele cu Ceausescu, iar lumea era foarte bucuroasa”, isi aminteste Corina Untila.

Ajunsa in zona centrala, alaturi de ceilalti protestatari, a intalnit pentru prima data fortele de ordine care iesisera in strada pentru a imprastia multimea revoltata.

Am ajuns in Piata 700 pentru ca ne indreptam spre centru. In zona centrala erau cei de la armata. Am vrut sa mergem inspre Hotel Timisoara, dar era un cordon de militari, pe sosea. Ne-am oprit si atunci a inceput dialogul cu cei din armata. Ne-au spus <Oameni buni mergeti acasa, nu ne faceti probleme, vedeti-va de treaba voastra, mergeti acasa>. Cei din fata eram atenti la dialogul acesta, iar la un moment dat din spate s-a auzit <Fugiti ca ne prind>. In momentul acela toata lumea a inceput sa fuga pentru ca ne-au inconjurat si au vrut sa ne aresteze. Am mers pe soseaua paralela cu linia de tramvai si ma uitam unde m-as putea ascunde. am ajuns pe strada Paris si intr-o curte am gasit niste tufe de trandafir. M-am aruncat acolo pe burta. Cum stateam acolo, in tufa, au venit si alti oameni. Apoi ne-am bagat in casa scarii care era deschisa. Ne-am adunat cam 15 oameni. Auzeam cum strigau, auzeam injuraturi. Am urcat mai sus pe casa scarii si am ajuns la ultimul nivel. Au venit locatarii care ne-au spus ca ii deranjam si suntem vagabonzi. Le-am explicat care este situatia, le-am cerut scuze si intr-un final ne-au lasat sa stam acolo. Am stat pana dimineata pena la 5.30- 6.00. Am iesit cate 2 ca sa nu dam de banuit. Cand am plecat de acolo am vazut ca era foarte multa lumea pe strazi. Oamenii aveau asa, un zambet pe fata si o lumina speciala”, mai povesteste Corina Untila.

La primele ore ale dimineții a ajuns, obosita acasa, iar dupa cateva ore de somn a iesit din nou pe strada. Nu inainte de a face o baie cu apa incalzita cu ajutorul masinii de spalat. Si-a spus in acel moment ca poate este ultima baie din viata sa.

Ajunsa din nou in zona centrala, in 17 Decembrie, a observat vitrinele de la magazine sparte, apoi s-a dus inspre Complexul Studentesc, alaturi de ceilalti camarazi, pentru a convinge studentii sa li se alature. Usile caminelor studentesti erau ferecate si doar cativa tineri mai ramasesera in camine, ceilalti plecasera la casele lor, de sarbatori.

Din Complexul Studentesc coloana de manifestanti s-a indreptat inspre Parcul Poporului, spre Comitetul Judetean de Partid (actualul Consiliu Judetean Timis). Avea sa fie ultimul sau drum alaturi de camarazi.

Din Complex ne-am indreptat inspre Parcul Poporului, iar pe straduta dintre parc si Canalul Bega un om batea covorul si cand ne-a vazut a lasat acolo covorul si ni s-a alaturat. La capatul strazii ne astepta un TAB si erau 3 randuri de soldati care ne asteptau. Era clar ca nu vom putea trece de ei. Ne-a spus comandantul lor sa mergem acasa si oamenii au spus ca <Suntem fratii vostri, de ce faceti asta>. Ne-am prins de brate si am inceput sa cantam Desteapta-te romane si ne-am indreptat inspre ei. Si atunci au inceput sa traga cu pusca. Eram cu un coleg de la scoala pe care il stiam din vedere. A zis<hai sa fugim ca astia chiar trag>. Nu aveam unde sa fugim pentru ca intr-o parte era Bega, iar in cealalta un gard foarte inalt pe care nu puteam sa il sarim si erau oameni peste tot. M-am intors inspre coleg si i-am spus <Unde sa fugim?> iar in acel moment m-au impuscat si pe mine. Am ramas in picioare, am pus mana la spate, am vazut sange si mi-am dat seama ca am fost impuscata. Din acel moment nu mai stiu exact ce s-a intamplet. Stiu ca cineva m-a tras de mana si am cazut. Am inceput sa respir greu, sa imi fie foarte sete si aveam o transpiratie rece. Aveam niste mocasini in picioare si aveam o senzatie ca la spate la unul dintre picioare si m-am gandit ca m-au impuscat si acolo. Aveam in cap doar ca trebuie sa ajung la spital. Stiu ca m-am ridicat la un moment dat, nu cred ca se mai tragea ca altfel m-ar fi nimerit. Cum aveam in cap ca trebuie sa ajung la spital m-am indreptat in spatele coloanei de manifestanti sa rog pe cineva sa ma duca la spital. Cand am inceput sa merg mi-am dat seama ca nu am fost impuscata in picior, dar ca un glont mi-a luat papucul. Cand am ajuns in spate formasera coloana pentru a da ajutor ranitilor. Am pus mana pe o femeie si i-am spus ca m-au impuscat. Cei de acolo s-au organizat repede si au vorbit cu cei din zona sa ne duca la spital”, isi aminteste acum Corina Untila.

Tanara a fost dusa, alaturi de alti raniti, cu un Oltcit, la Spitalul Judetean.

Am mers cu un Oltcit impreuna cu un alt coleg de-al meu pe care ulterior aflasem cum il cheama. Avea in el 5 gloante. Sotia lui a venit pana la spital pe capota masinii si eu eram cu o femeie care statea langa mine avea creier pe par si inca un coleg care a fost impuscat pe sub barbie, i-a iesit glontul prin fata. Ne-am tinut de rani sa nu patam masina omului. Femeia de pe capota masinii striga de pe masinia sa faca loc sa ajungem la spital ca e masina cu raniti. Ulterior l-am cautat pe cel care ne-a dus cu masina la spital, l-am gasit, era un domn in varsta, de etnie germana care a spus ca vrea sa plece din tara”, mai povesteste Corina Untila.

Ajunsa la Spitalul Judetean a fost ingrozita de imaginea de acolo. Peste tot erau raniti. Pe jos, pe targi, pe scaune.

Am ajuns la Spitalul Judetean. Era plin de raniti, erau intinsi pe jos la urgente. Se facea trierea. La mine nu se vedea nimic, fiind impuscata in spate. Ma simteam tot mai rau, iar la un moment dat am prins de mana un barbat care era imbracat in halat, l-am rugat sa ma ajute. S-a uitat, a chemat o targa si m-a dus spre blocul operator. Erau foarte multi studenti care au venit sa ajute. O fata studenta mi-a umezit buzele cu tifon pentru ca nu aveam voie sa beau apa, desi aveam o senzatie de sete foarte mare”, a mai spus Untila.

In data de 29 decembrie s-a externat la cerere, insa glontul l-a scos din trup abia dupa un an si dupa multe suferinte.

E atinsa coasta 11, ficatul si plamanul. Fiind tanara si sanatoasa am scapat. Probabil a intrat glontul de-a latul pentru ca era gaura foarte mare la intrare. M-au operat atunci, in 17 decembrie, in zona ficatului, mi-au facut punctie si m-au tinut in coma indusa. Mi-au spus medicii sa astept un an sa scot glontul pentru ca nu mai suportam inca o operatie. Dupa un an de zile m-am dus la Spitalul Victor Babes, glontul a fost impins de corp si a ajuns pe omoplatul drept. Acum am discopatie si scoloza. orice raceala poate deveni grava, anul trecut din cauza unei raceli am facut apa la plamani”, mai spune, resemnata, Corina Untila.

In ultimii 25 de ani, Corina Untila si-a dedicat viata Revolutiei de la Timisoara. Ea este acum presedintele Asociatiei 17 Decembrie a ranitilor si familiilor indoliate.

Mai jos puteti vedea o GALERIE FOTO cu POZE DOCUMENT din Decembrie 1989, de la Timisoara, semnate de Constantin Duma!

Ramaneti pe opiniatimisoarei.ro! Vom reveni cu noi marturii ale acelor zile de foc ce vor ramane in istoria acestui popor drept cel mai important moment al vremurilor sale recente – iesirea la lumina!



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 4comentarii

recomanda prietenilor

loading...

Pareri

  1. Era mai bine cu Ceausescu! In decembrie 1989 totul a fost regizat, oamenii care au participat atunci la evenimente nu sunt eroi, ci niste marionete!

    • @adevar pai ce mai astepti? Du-te dupa el…

  2. e o minciuna nesimtita faptul ca in 17.12 caminele studentesti ar fi fost ferecate si studentii la casele lor. multi erau arestati din dimineata lui 17.12. la incheierea acestui mesaj, reamintesc ca nu se putea pleca din timisoara cu trenul, telefoanele erau blocate….. asa ca, va rog, mai lasati opinia, ca studentii nu au participat… cu stima, eveline ( studenta caminista pe acea vreme si din 16.12 seara pe strada)

    • Cum poti sa vorbesti ca totul a fost regizat? sau ca au fost marionete? te as intreba in primul rand daca ai fost acolo , sau cati anisori ai? am fost in masina care imparte fructe, nu mai vorbiti daca nu cunoasteti subiectul iar despre studenti daca vreti sa stiti toti erau acolo in strada cu ajutorul lor au iesit majoritatea in strada