Noutati :

Fortuna a fost cu ei. Becicherecu Mic a castigat Cupa Romaniei, faza judeteana

14 iunie, 2018 - 09:48 AM
Autor: Daniel Neacsu      
Categorie: SPORT
0

TIMISOARA. Finala care a depasit asteptarile. Stadionul Dan Paltinisanu a fost gazda meciului care a stabilit castigatoarea Cupei Romaniei, faza pe judetul Timis. S-au intalnit Timisul Sag, echipa ce a terminat pe locul secund in Divizia D si liderul din Seria I a Campionatului Judetean – Liga a V-a, Fortuna Becicherecu Mic.

CITESTE SI: Creanga prabusita peste o masina in miez de noapte la Timisoara 

Partida, jucata pe o ploaie mocaneasca a fost foarte spectaculoasa, ambele grupari dand totul pentru victorie, si pentru a intra astfel in faza nationala a competitiei. Echipa din Liga a 5-a a condus de doua ori, cu 1-0 si 2-1, dar divizioanara D a revenit de fiecare data si in cele din urma castigatoarea s-a decis la loviturile de departajare.

Acolo, zeita Fortuna a zambit echipei… Fortuna Becicherecu Mic, care s-a impus cu 5-4, din cele 10 executii, noua si-au atins tinta, mingea lovind transversala la un sut care s-a dovedit decisiv.

Pana in minutul 90, Dan Roman de la Becicherec si Ciprian Palade de la Sag au dus scorul la 1-1, iar in cele doua reprize de prelungiri, Dragan Paulevici si Bogdan Morosanu au facut 2-2.

CITESTE SI: O sotie devastata de durere si o intreaga comunitate din Timis, in stare de soc 

Fortuna este una din marile revelatii ale Campionatului Judetean Timis. Echipa pregatita de Vasile Luta este virtual promovata in Divizia D, desi mai sunt doua runde de jucat. Formatia din Becicherecu Mic a obtinut pana acum 28 de victorii in 28 de partide si atentie, a marcat 164 de goluri, adica aproape 6 goluri pe meci si a primit doar 6 in tot campionatul.

Sezonul trecut, Vointa Biled a castigat faza judeteana a Cupei, dupa o finala tot cu o echipa din Liga 5, Deta, si a avut apoi un traseu excelent in competitia nationala, unde a eliminat echipe mai bine clasate, printre care si divizionara secunda Ripensia.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor