
TIMIȘOARA. Agenția Națională de Integritate a anunțat că Florentina Radu, director executiv al Direcției pentru Sănătate din cadrul Administraţiei pentru Sănătate şi Educație a Municipiului Timişoara, a fost găsită în conflict de interese administrativ, așa cum dezvăluia într-un material, în urmă cu doi ani, Renașterea Bănățeană.
Potrivit ANI, “în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a semnat la dată de 28.12.2023, în calitate de funcționar public – director executiv al Direcției de Sănătate Publică Timiș, Dispoziția prin care și-a aprobat propriul transfer de la DSP Timiș la Administraţia pentru Sănătate şi Educație a Municipiului Timişoara”.
Delegată în această funcție de administrația Fritz, și nu ocupată prin concurs, Florentina Radu a încălcat mai multe prevederi legale, potrivit Agenției de Integritate.
ANI adaugă că ‘fapta persoanei cu privire la care s-a constatat (…) încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective (…) Persoană (…) față de care s-a constatat (…) starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercită o funcție sau o demnitate publică (…) pe o perioadă de 3 ani de la dată eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoană a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupă aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului‘.
Transferul Florentinei Radu de la DSP Timiș la Primăria Timișoara s-a făcut prin încălcarea legii, aceasta plasându-se de bunăvoie și nesilită de nimeni într-un conflict de interese.
“Emiterea ordinului ministrului sănătății nr. 4298 din 20 decembrie 2023, prin care era înlocuită la conducerea DSP Timiș, cu începere de la 1 ianuarie 2024, de către Florin Ardelean, n-a luat-o prin surprindere pe Florentina Radu. Avea deja pregătită sosirea în primărie, mai trebuind îndeplinită doar o formalitate: dispoziția de transfer. Zis și făcut, în 28 decembrie 2023, când mai era încă director executiv al DSP Timiș, Florentina Radu a dispus, prin dispoziția nr. 439, următoarele: “Începând cu data de 1 ianuarie 2024 se modifică raportul de serviciu al funcționarului public de execuție Radu Florentina-Georgeta (consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 4, Compartimentul juridic al Direcției de Sănătate Publică a Județului Timiș) prin transfer la cererea funcționarului public, în funcția publică de execuție vacantă de consilier, clasa I, grad profesional superior, la Administrația pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara. Cu alte cuvinte, directorul executiv Florentina Radu își aproba propriul transfer într-o altă instituție publică, deși, în mod firesc, dumneaei ar fi trebuit să aștepte instalarea noului șef al DSP Timiș, căruia să îi solicite transferul respectiv.”, mai nota Renasterea Banateana acum 2 ani.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!
Pareri
La Timisoara e legea junglei. Atata coruptie cat exista in administratie in 2026 nu a existat in perioada 1990-2012. De la Robu incoace e dezastru…si acest dezastru continua evident cu bucuresteanul Fritz
s-au fqcut retrocedarile alea… cu cantec… lautaresc?
Coruptia a crescut doar pentru ca si bugetul Timisoarei a crescut, atata tot.