TIMISOARA. Avem firma care să întocmească documentațiile care să stea la baza viitoarei lărgiri a Centurii Nord Timișoara.
CITESTE SI: Dupa protest, asteapta fapte. Petitia pentru un oras prietenos
CNAIR a ales VENTRA PROJECT MANAGEMENT S.R.L. & UTIBER Közúți Beruházó Kft, iar valoarea contractului e de 3.542.646 lei, fără TVA.
Au fost depuse contestații, însă CNSC le-a respins, dar a fost făcut pasul la Curtea de Apel Timișoara.
După semnarea contractului, luni, firma se poate apuca de elaborarea Studiului de Fezabilitate Extindere Varianta de Ocolide Timișoara Nord, DN7 – DN69 la 4 benzi de circulație.
„Varianta de Ocolire Timișoara Nord a fost primul sector al Variantei de Ocolire a municipiului Timișoara (#VTM) și asigură legătura între drumurile naționale DN 6 și DN 69. Tronsonul a fost deschis traficului în anul 2010, având 12,6 km și două benzi de circulație. Proiectarea obiectivului a început în anul 1997, drumul fiind dimensionat pentru a asigura cerințele bazate pe informații și date de trafic învechite.
Dezvoltarea din ultima perioadă a altor obiective rutiere care sunt în legătură cu VO Timișoara Nord a determinat creșterea semnificativă a volumului de trafic pe întreaga centură. Pentru a asigura condiții de circulație corespunzătoare și un trafic fluent atât pe VO Timișoara Nord, cât și pe relațiile de circulație importante care converg la aceasta, este nevoie de extinderea la patru benzi de circulație, cu reconfigurarea intersecțiilor la nivel din soluția existentă„, explicau recent reprezentantii DRDP Timisoara.
Termenul de realizare al Studiului de Fezabilitate este de 12 luni, după emiterea ordinului de începere.