Noutati :

Dupa 10 ani. O echipa din Timis joaca finala Cupei Romaniei la fotbal feminin

30 mai, 2019 - 09:50 PM
Autor: Daniel Neacsu      
Categorie: SPORT
1

TIMISOARA. In 2009, in deschiderea finalei baietilor dintre Poli si CFR Cluj de la Targu Jiu, fetele de la Ripensia Timisoara castigau singurul lor trofeu. A fost o victorie clara in fata echipei din Targoviste, 4-0, iar echipa banateana obtinea Cupa Romaniei. La 10 ani de la acea performanta, o alta echipa din Timis vrea sa dea lovitura in fotbalul feminin. Vorbim despre Fortuna Becicherecu Mic care intalneste Vasas Femina Odorheiu Secuiesc in ultimul act al Cupei, vineri, de la ora 17 pe stadionul Trans Sil din Targu Mures.

CITESTE SI: Trei zile de sarbatoare, aproape de Timisoara. Concerte cu Pepe, Directia 5, Alexandra Ungureanu si artisti populari. Concurs de sarmale si alte bunatati pe saturate 

Ca sa ajunga in finala, fetele pregatite de Florin Padurean si Andra Vela au inceput cu un tur lejer 3-0 cu Juventus Timisoara. A urmat apoi un categoric 8-0 impotriva finalistei de anul trecut, Heniu Prundu Bargaului, grupare contra careia timisencele se bat si in campionat pentru argintul national. In semifinale a urmat marele test, duelul contra Olimpiei Cluj, campioana in ultimii 8 ani la rand si echipa ce si-a asigurat si in acest sezon un nou titlu. Banatencele s-au impus cu 2-0, dubland astfel succesul istoric obtinut tot in acest an, chiar pe terenul ardelencelor, in campionat.

Prezenta in finala Cupei Romaniei reprezinta pentru mine, pentru noi, toti cei de la Fortuna Becicherecu Mic, o mare onoare. Este in acelasi timp cea mai buna performanta de pana acum. Sincer, nu credeam ca vom ajunge aici, nu ma asteptam. Suntem de doi ani doar in lumea buna a fotbalului feminin din Romania. In plus, sa nu uitam ca in vara am pornit la drum cu o multime de jucatoare noi. M-am temut de lipsa de omogenitate, dar am compensat printr-o munca titanica. Drumul nu a fost usor, mai ales ca in semifinale am dat piept cu cea mai buna echipa din Romania, Olimpia Cluj. Suntem pregatiti pentru marea finala”, a declarat pentru frr.ro Florin Pădurean, antrenorul principal al echipei Fortuna Becicherecu Mic.

Ca o coincidenta, si in urma cu 10 ani, la sezonul castigator al Ripensiei, formatie timisoreana a trecut in semifinale tot de reprezentanta Clujului, la acea vreme aceea fiind Clujana.

Asadar, fetele de la Fortuna sunt fata in fata cu istoria, iar meciul de maine ne va spune daca va reveni Cupa in Banat dupa 10 ani!



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 1comentarii

recomanda prietenilor

loading...

Pareri

  1. Felicitari, Melisa Sodinca!