
Foto: captura FRF TV
TIMIS. După victoria entuziasmantă, și oarecum surprinzătoare, de pe terenul Stelei, CSC Dumbrăvița încearcă să le ofere fanilor și un triumf pe teren propriu în această stagiune.
Sâmbătă, pe stadionul Ștefan Dobay vine Ceahlăul Piatra Neamț, o grupare care a avut mari probleme în ultima vreme, mai ales din pricina instabilității financiare. Clubul a fost aproape de faliment, însă conform fostului finanțator Anton Măzărianu, s-au găsit soluții și activitatea va continua normal sub Pietricica.
Formația nemțeană este pe locul 14 în campionat, cu 12 puncte, la 2 lungimi de Dumbrăvița.
Echipa pregătită de Florin Fabian a câștigat în acest campionat doar 2 puncte acasă, fără să aibă o victorie. De fapt, doar Dumbrăvița și lanterna roșie din Satu Mare nu au câștigat încă un meci în fața propriilor fani.
Antrenorul timișean nu știe dacaă se va putea baza în acest duel pe trei jucător importanți, care sunt încă accidentați.
„Aștept să avem mai multă consistență în faza de atac și, cu o prevenție defensivă bună, să putem să ne adjudecăm cele trei puncte. Pe lângă asta, e nevoie de aceeași determinare, de aceeași organizare de joc pe care am avut-o și la meciul de la Steaua și atunci, cu siguranță, ne putem gândi la un rezultat care să ne aducă trei puncte.
În primul rând, Ceahlăul are un antrenor foarte bun (n.r. Cristian Pustai), un antrenor cu experiență, care, cu siguranță, știe să își organizeze echipa de o manieră în care să pună probleme oricărui adversar din Liga 2. Așa că trebuie să fim foarte precauți! Au câțiva jucători periculoși, în special Davordzie, care e un jucător peste media Ligii 2, din punctul meu de vedere. Deci nu ne așteaptă un meci ușor, de altfel niciun meci nu e ușor pentru noi în această ligă. Va trebui să fim foarte atenți la punctele lor forte și, bineînțeles, să avem noi organizarea de joc care să ne ducă cât mai aproape de poarta adversă și să reușim să înscriem.
Avem probleme medicale destul de complicate: Sofran, Olariu și Cibi. Deocamdată, nu știm când vor fi recuperați. În schimb, n-avem suspendați. Ne bazăm pe restul lotului și sper să fie fiecare dintre jucători să fie conștient că, dacă intră în teren, trebuie să dea totul!”, spune Florin Fabian, antrenorul Dumbrăviței.
În precedentele întâlniri cu Ceahlăul, Dumbrăvița a obținut o remiză, acasă, și a fost învinsă de două ori.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!