Duel studentesc in Ronat. SCM Timisoara are nevoie de o victorie pentru a juca semifinala acasa

TIMISOARA. SCM Timișoara deschide ultima etapă a sezonului regular al Superligii de rugby cu un duel pe teren propriu cu Universitatea Cluj.

Clujenii vin pe Bega după un eșec cu 61-15, acasă, în fața celor de la Dinamo. Ardelenii nu au obținut vreo victorie în acest sezon, Universitatea fiind singura echipă ce nu a trecut de 100 de puncte marcate în acest campionat.

SCM Timișoara este echipa obligată să câștige în această întâlnire. Băieții lui Mugur Preda sunt înaintea rundei pe locul al treilea, la două puncte în spatele liderului Dinamo și a Științei Baia Mare.

Formația timișoreană a anunțat echipa ce va începe duelul cu clujenii, iar în primul 15 și-a făcut loc și Eduard Matei, pilierul venit pe Bega înaintea acestei ediții de campionat, care va debuta în tricoul campioanei en-titre.

Eu sper să obținem această victorie și ne așteptăm adversarul pentru semifinala de acasă, în funcție de meciul direct dintre Dinamo și Baia Mare. Există și posibilitatea unui meci egal la Baia Mare, dar e un pic mai greu la noi. Vom vedea după ultima etapă unde ne vom clasa, și ceilalți, și cu cine vom juca semifinala de săptămâna viitoare. La nivel de lot am avut ceva probleme după pauza asta competițională. E clar că și în meciul cu Clujul o să schimbăm. Vedem dacă putem să recuperăm jucători pentru semifinala de săptămâna viitoare. O să fie o semifinală foarte grea indiferent cu cine vom juca. Eu cred că cele patru care se bat acolo sus au șanse egale la campionat pentru că au făcut investiții și la nivel de lot, și la nivel de staff. Îmi pare bine că am reușit să creștem un pic în joc. Sper să o facem în continuare și să ajungem în formă maximă la meciul din semifinale„, spune antrenorul Mugur Preda.

În turul sezonului regular, timișorenii s-au impus cu 78-14 la Cluj-Napoca,. acea victorie fiind și cea mai clară obținută de o echipă în acest sezon.

Întâlnirea de la Timișoara este programată vineri, de la ora 11, și va fi condusă de Florin Ferezan, ajutat la cele două tușe de Eric Andreica și Sebastian Erdei.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.