TIMIS. După pauza competițională și o partidă amicală reușită cu prim divizionara UTA, CSC Dumbrăvița primește în runda a VI-a a ligii secunde vizita celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe.
Gruparea alb-verde reia campionatul de pe poziția a XVII-a, cu 3 puncte, cu 4 mai puțin decât adversarul din această rundă. În ciuda poziției din clasament, alb-verzii au o ofensivă mai bună decât rivalii din această etapă. Dumbrăvița are 7 goluri înscrise față de cele 3 ale ardelenilor.
În această întâlnire ar putea debuta și nou venitul în lotul timișean, Gheorghe Gondiu.
„Probabil că are o influență pozitivă meciul pe care l-am desfășurat la Arad, pentru că băieții au avut o evoluție bună și sper să se vadă asta sâmbătă. De fapt, sâmbătă vom vedea cât de mult a influențat acel meci de pregătire. Cert este că ne așteaptă un meci foarte greu, la fel cum au fost și cele dinainte și cum vor fi și alte meciuri. De data asta jucăm cu o echipă care își propune cu siguranță să promoveze înapoi în prima divizie, o echipă care are în componență jucători de calitate, jucători de primă ligă. Eu sunt concentrat pe echipa mea și îmi doresc ca sâmbătă să facem un prim rezultat pozitiv acasă, pentru că sunt de părere că meritam mai mult de la meciurile din etapele trecute. Dar ce a fost a fost… Vreau să transmit băieților multă încredere și să jucăm exact ceea ce antrenăm, să luăm momentele bune și lucrurile pozitive din etapele care au trecut și să eliminăm greșelile individuale. Dacă vom reuși acest lucru, cu siguranță vom putea să facem un meci bun și să câștigăm, pentru că îmi doresc să câștigăm acasă, îmi doresc să punem presiune pe adversar, îmi doresc ca să jucăm, practic, ceea ce antrenez„, spune înaintea meciului antrenorul timișean Florin Fabian.
Partida de la Dumbrăvița va fi condusă la centru de Iuliana Demetrescu, ajutată la cele două tușe de Bianca Florea și Andreea Șușcă.