Noutati :

Dominic Fritz face restructurari ‘pe hartie’ la Politia Locala. Reduce 14 posturi care, de fapt, nu sunt ocupate. Masura luata dupa ce ar fi scazut numarul de locuitori din Timisoara

10 iunie, 2022 - 11:04 AM
Autor: Redactie      
Categorie: ADMINISTRATIE
7

TIMISOARA. Primarul Dominic Fritz va propune Consiliului Local Timisoara reorganizarea Politiei Locale Timisoara prin reducerea a 14 posturi care in prezent nu sunt ocupate. In plus, schimba si numele institutiei. Directia Politia Locala Timisoara se va numi Directia Generala a Politiei Locale Timisoara, pe modelul din alte orase mari din tara. Masurile vin dupa ce, sustin autoritatile, numarul locuitorilor Timisoarei a scazut.

CITESTE SI: A dublat suma si mai incearca o data. Primaria cauta o firma care sa deseneze primul proiect integrat de modernizare a unui cartier din Timisoara 

Numarul de posturi se reduce cu 14, de la 372 la 358, ca urmare a scaderii numarului de locuitori ai Timisoarei, conform datelor de la Statistica, transmise Primariei prin Prefectura Timis, sustin reprezentantii municipalitatii. Posturile reduse fac parte din categoria celor neocupate. Cu alte cuvinte, nu este dat nimeni afara.

4 sefi isi pierd posturile si sunt redistribuiti in compartimente

De asemenea, reorganizarea vizeaza reducerea a 4 pozitii de conducere, de la 25, in vechea organigrama, la 21 in noua organigrama. Aceasta se intampla prin comasarea unor birouri si compartimente.

Astfel, devine un compartiment de sine statator, in subordinea directa a directorului general, Compartimentul de Interventie Rapida, care inainte era incorporat in Biroul Ordine Publica si Interventie Rapida. Acesta va avea 21 de politisti locali. La Serviciul Inspectie Comerciala vor fi 5 politisti in plus, suplimentarea fiind de la 8 la 13, la Serviciul Protectia Mediului vor fi 13 fata de 10 in vechea organigrama, la Politia Pietelor vor fi doi politisti in plus, ajungand la 15 in total, iar la Serviciul Disciplina in Constructii va fi cu unul in plus, adica 11.

In urma reorganizarii, se restructureaza departamentele. Astfel, Biroul Proximitate si Siguranta Publica (114 posturi) va fi grupat cu Politia Pietelor (15 posturi ) si Paza Obiectivelor (33 posturi) in subordinea unui adjunct, in timp ce Siguranta Circulatiei (31 posturi), impreuna cu Monitorizarea Video (17 posturi) si Biroul Transport Urban care se comaseaza cu Patrulare Navala (13 posturi) vor fi girate de alt adjunct, iar al treilea adjunct se va ocupa de Inspectie Comerciala (13 posturi), Disciplina in Constructii si Afisaj Stradal (11 posturi), Protectia Mediului (13 posturi), Financiar, Achizitii, Logistica.

Potrivit datelor transmise opiniatimisoarei.ro de catre reprezentantii Directiei de Statistica Timis, in ultimii 5 ani, populatia Municipiului Timisoara a scazut, de la 330.207 de locuitori in 2018, la 328.434 in 2019, apoi la 325.522 in anul 2020, si la 320.984 in 2021. La 1 ianuarie 2022, evidentele Directiei de Statistica indicau o populatie a orasului de 315.043 de locuitori.

Aceste statistici cuprind locuitorii care au documente de identitate ce atesta ca locuiesc in Timisoara, buletine de identitate ori vize de flotant.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 7comentarii

recomanda prietenilor

loading...

Pareri

  1. desffiintati toata politia locala…ca oricum, la un incident putin mai serios tooot politia nationala este trimisa…astia in afara de de a da amenzi la babaele care vand patrunjel nu fac mai nimic important…

  2. o spune unul care chiar l~am votat…
    Hai napoi Robulache, tată…
    decit cu un nătărău , mai bine cu un hoț la drum… zău așa 😉 Votba lu Țiriac

  3. Hai mai OpiniaTimisoarei! Nu va mai dau bani astia din PML de tot scrieti articole dusmanoase?

  4. Un ziar de partid. De ce nu postați și ce face pnl cu adevărat pentru timișeni și timișorenii. https://www.g4media.ro/pnl-si-seful-consiliului-judetean-timis-au-blocat-in-guvern-finantarea-proiectului-timisoara-capitala-culturala-din-cauza-ca-liberalii-vor-sa-gestioneze-mai-multe-fonduri-decat-primaria-cond.html.
    Dar bineînțeles ca voi nu aveți sa spuneți adevarul

  5. Nasol sa nu cunosti realitatea, in Timisioara sunt peste 600.000, sunt persoane care vin si locuesc o zi, o saptamana, o luna, unul sau mai multi ani si care nu se declara, nu se recenzeaza (pe motiv ca nu sut locuitori ai orasului), nu apar in SPCLP TM, dar ei locuies in oras, lucreaza, au afaeri si sunt tot membri ai comunitati. Si recensamantul trecut a fost intocmit gresit, si actualul are aceiasi soarta. Orasul este sustinut de guvern si UE pentru 2-300.000 de locuitori dar trebuie sa faca fata la o populatie celputin dubla!

  6. Dacă desfinta din temelie politia locala , avea votul meu!
    Asa e praf în ochi atata timp cât politia locala cheltuie din bani publici aproximativ 10 milioane de euro / an
    P.s. de acești bani se pot construi nenumărate locuri de parcare anual, dotata politia sau jandarmeria la standarde U.E. ( degeaba dotezi gardieni publici ca tot gardieni sunt), construite zeci de crese , grădinițe sau scoli în fiecare an