TIMIȘOARA. După ce în urmă cu două săptămâni, Alfred Simonis făcea un anunț istoric, și anume că echipa fanion a orașului se va chema Club Sportiv Știință Poli Timișoara, iar Consiliul Județean Timiș și Universitatea Politehnică o vor susține pentru renașterea fotbalului, acesta îl îndemna pe Dominic Fritz să se alăture proiectului.
CITESTE SI: Pista de biciclete care leaga Timisoara de Serbia va fi complet modernizata
Acum, Primăria Timișoara dă curs propunerii și vine lângă CJT și UPT.
Consiliul Județean Timiș, Primăria Municipiului Timișoara, Universitatea Politehnică din Timișoara și firma CJT, SC SERVICE CONS PREST SRL, pun bazele Asociației Club Sportiv Știința Poli Timișoara – o structură comună dedicată susținerii actualei echipe reprezentative de fotbal a orașului în competițiile naționale. Echipa activează în momentul de față în Liga a III-a și se luptă la promovare.
Noua Asociație va permite atragerea legală de fonduri publice nerambursabile pentru susținerea clubului atât la nivel de seniori, cât și pentru dezvoltarea sectorului juvenil. Clubul de fotbal va cesiona noii entități drepturile sportive, într-un pas esențial pentru reorganizarea funcțională și financiară a activității.
“Astăzi facem încă un pas important pentru renașterea fotbalului timișorean. Mă bucur că Primăria Timișoara s-a alăturat oficial proiectului Poli, unul început în urmă cu câteva luni de către Consiliul Județean Timiș împreună cu Universitatea Politehnica Timișoara. Dincolo de semnificația sportivă, vorbim despre un semnal clar că administrațiile locale pot construi împreună atunci când există viziune, seriozitate și respect.
Un asemenea proiect înseamnă mai mult decât o echipă de fotbal, e un simbol al solidarității la nivelul Timișoarei, dar și al responsabilității față de viitorul sportului de aici. Reușita unui asemenea proiect nu poate veni decât dintr-o colaborare onestă, cu obiective clare și asumate. Astăzi punem bazele unei structuri transparente, moderne și eficiente care va permite susținerea echipei atât la nivel de performanță, cât și în formarea unor noi generații de jucători. Timișoara va avea acum resursele financiare pentru a susține o echipă competitivă”, spune Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.
În prezent, clubul activează sub forma unei societăți pe acțiuni – structură care, conform legislației, limitează implicarea administrației publice în finanțare. Înființarea Asociației deschide astfel o nouă etapă de sprijin instituțional și financiar a fotbalului timișorean.
”E un moment istoric pentru Timișoara. Au fost prea mulți ani de așteptare, frustrare și neputință. Mă bucur că primul nostru proiect comun este tocmai renașterea tradiției fotbalistice timișorene. Timișoara merită o echipă pe măsura istoriei și a ambițiilor sale.
Primăria Timișoara e în grafic cu construcția noului stadion al orașului, unde de anul viitor echipa va putea să joace. Din partea mea, aveți garanția că deciziile sportive vor rămâne acolo unde le este locul: în mâinile profesioniștilor, nu ale politicienilor. Este timpul să reconstruim”, spune primarul Dominic Fritz.
“Mă bucur că și Primăria Timișoara vine alături de Consiliul Județean și, bineînțeles, de Universitatea Politehnica, la consolidarea proiectului celui mai important brand sportiv bănățean, POLI Timișoara, pentru că implicarea ambelor instituții a fost solicitată de către diverși sponsori de-a lungul timpului. Proiectul început acum mai bine 10 ani de către Universitatea Politehnica și Druckeria are astfel șanse nu doar să coaguleze energiile suporterilor din toată regiunea Banatului, ci și să facă performanță, lucru pe care ni l-am dorit mereu. Nu este vorba de un nou început, ci de o consolidare cu ajutorul administrației locale și județene, a unui proiect de suflet pentru întreaga comunitate”, spune conf. dr. ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.
Statutul Asociației a fost aprobat ieri de către Senatul Universității Politehnica din Timișoara. În zilele următoare, primarul Dominic Fritz va înainta Consiliului Local proiectul de hotărâre pentru aprobarea participării municipiului în noua structură.
Astfel, actuala echipă Politehnica, ce evoluează în liga a III-a și este în lupta pentru promovare în divizia secundă, va fi preluată și va continua în fotbalul românesc cu noua denumire și o altă structură a conducerii.
Actualul Stadion ”Dan Păltinișanu” din Timișoara se află în demolare, iar în locul acestuia Compania Națională de Investiții va construi o nouă arenă cu 32.000 de locuri și cu tribune acoperite. Aceasta va fi cea mai mare din țară, după Arena Națională. Proiectarea va dura 8 luni, iar construirea efectivă va dura doi ani. Costurile se ridică la aproximativ 140 milioane de euro.
Pareri
Unde ai fost, mai, Dominic, in cei aproape 5 ani de primarie? N-ai stiut de Poli? Brusc, inainte de turul 2, ti-a trezit echipa interesul?
Stai linistit, nu tragi voturi inspre Nicusor!
Esti un mare idiot util intelepciuni rusesti, stii nu ? Nu stii ca Dobitok ti-a spalat creierul
Nicușor EL PRESIDENTE.
asta cu Ru$ia – Hotarati-va odata, tu si restul idiotilor functionali care iti impartasesc ideile astea bizare – ori rusofil, ori legionar (aviz la Simion, Georgescu, etc) – ambele nu merg. Nu de alta, dar sovieticii i-au eliminat pe legionari. Trebuie sa va hotarati inainte de a ,,grai” bazaconii de acest gen.
Sau daca nu-s pe aceeasi lungime de unda/ politica precum Fritz sunt rusofil? :))
Cand a zis Fritzake ca Primaria Timisoara n-ar trebui sa-si bage banii intr-un club, ca sunt lucruri mult mai utile de facut cu ei, l-ati injurat.Acum ca s-a rasucit, iar nu e bine…
Oricum bani ingropati in niste stadioane facute ca sa aibe unde sa faca ca toate pacatele niste daci liberi, sa injure si sa dea cu pietre in dacii la fel de liberi veniti din alte orase.
Eu nu-l injur si nu zic ca e rau ca vine – eu sunt scarbit de momentul in care ,,s-a decis” sa vina langa echipa.
I-au lansat cei din PSD o invitatie acum ceva vreme si mi se pare ,,ciudat” faptul ca brusc a dat curs invitatiei – fix acum, inainte de T2.
E marketing politic? Ca pasiune pentru fotbal cu siguranta nu e, cu atat mai mult pentru Poli.
Mai trebuie ceva bani aruncați în morișca financiară a lui Simonis de unde este clar că unii vor extrage niște rente substanțiale. Să vedem dacă mai apucă să finalizeze măcar un stadion la ce probleme bugetare avem. Nu merită să te împrumuți cu dobânzi cel puțin duble față de ceea ce este în UE și să nu construiești obiective care au o valoare adăugată mare și sunt productive nu fandoseli. Iar dacă se dorește echipa, aceasta trebuie susținută de suporteri și să aibă o bază economică, nu pompați bani de la buget în așa ceva pentru că asta deschide larg ușile corupției.
Iesiti la vot ca adio banii de stadion daca iasa SIMIONOV asta .
Daca va taie internetul sa dus suveranismul sovietic din voi . Pacat ca sa murit la revolutie ptr democratie si acum punem iubitori de intelepciune ruseasca la putere ….mizerabil.
Hahahaha
Nu a murit nimeni fără stadion nou și echipa în primele doua ligi…nu exista absolut nici o justificare ca banii publici sa fie irosiți pe fotbal…pentru o echipa care nu reprezinta orașul format în proporție de +70% din vinituri…o echipa care nu reprezinta absolut nimic pentru nimeni în afara de aia care fura și parazitează de pe urma acesteia.
Când avem parcari, metrou, drumuri fără gropi,creșe, grădinițe, spitale, scoli, parcuri…abia atunci sa discutam dacă e cazul sa cheltuim zeci de milioane euro anual cu Poli.
Pentru cine nu știe, în 100 de ani rahatul asta de echipa nu a câștigat nici măcar un trofeu…vesnic s a zbătut sa nu retrogradeze pe vremea lui Ceaușescu fiind pore luta ABBA, datorita căderilor si revenilrilor intre divizii. Cu o medie de 500 spectatori pe meci, Timișoara se putea lipsi de inutili stadionu de 2000000 milioane euro…cu banii ăștia sd rezolva problema parcărilor și se puteau face muuulte altele pe langa.
Din nou ACS Poli,dar de fapt Susu cu…masca??? Ha . Ha . Ha !!!
Mare este grădina lui Dumnezeu și mulți au sărit gardul dar parcă la noi sunt cei mai mulți zăluzi.
Acționari și bani sunt, stadion nu, dar nici echipa nu există
Acum 60 de ani avea stadionul 30k+ locuri, acum ca suntem de 10x ori mai multi facem un stadion nou cu aceeasi capacitate cand peste tot in lume se fac stadioane noi de minim 50k locuri, iar la arabeti se fac stadione de 100k locuri…
Poli a murit nu va mai agitati aiurea.Va dau scris ca(ipotetic)daca echipa va reveni in liga1 ca aduna max. 15mii la un meci cu oricare dintre mitici sdr.
Stadionul daca nu e administrat cu cap(si la TM ,n-are cine)va avea soarta celui a lui u Cj,Daca neo marxistii sagetii de la primarie prind aripi,vor organiza parade cu dezaxati de-ai lor multicolori.