Din nou la drum pe Bega. O calatorie pe apa intre trecut si viitor, de la Timisoara pan’ la Tisa

TIMISOARA. Proiectul Ecluze pe Bega redeschide o cale aproape uitată ce lega altădată comunități si natură.

Pe 25 iulie, ambarcațiunile Egreta și Saga 1948 vor porni din Otelec spre Serbia, într-o expediție simbolică și documentară, refăcând după decenii traseul navigabil al Begăi până la vărsarea ei în Tisa.

Această nouă expediție face parte din inițiativa Ecluze pe Bega, care își propune redeschiderea – atât simbolică, cât și funcțională – a rutei Otelec–Titel. O cale fluvială odinioară vitală pentru comerț, este astăzi redescoperită pentru turism, colaborare transfrontalieră și cercetare.

Proiectul este derulat de D Proiect, Club D’Arc și Druckeria și își dorește să aducă în prim-plan nu doar documentarea acestui traseu istoric, ci și reconectarea comunităților de pe ambele maluri ale graniței prin acțiuni culturale și ecologice realizate laolaltă. După trecerea frontierei, cele două ambarcațiuni vor naviga peste 70 km, urmând cursul Begăi până în Titel, unde râul întâlnește Tisa.

Planuri pentru toamnă – o regată

Sâmbătă, pe malul sârbesc, va avea loc o zi de întâlniri cu navigatorii din Zrenjanin, dar și o explorare a patrimoniului natural al zonei. Va fi proiectat documentarul Ecluze pe Bega, iar seara va aduce primele schițe ale unui nou proiect ambițios: Regata Bega 2025, planificată pentru această toamnă. Duminică, echipajele vor reveni la Timișoara, închizând simbolic cercul acestei călătorii la pontonul D’Arc.

Ecluze pe Bega nu este doar o expediție. Este un gest de recuperare a memoriei colective, de reconectare a oamenilor cu apa, cu istoria, cu peisajul natural.

Canalul Bega, cu cei 244 km ai săi, de la izvor până la vărsare, devine astfel nu doar o cale navigabilă, ci o punte între epoci. Un posibil viitor în care navigația fluvială – comercială sau turistică – își găsește din nou locul, transformând râul într-un motor de dezvoltare pentru Banatul românesc și sârbesc.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Aici sunt banii dumneavoastra

    • ce postac retard esti.

      „Proiectul este derulat de D Proiect, Club D’Arc și Druckeria”

      P.S. pentru redactie, la DRUM, pe bega? serios? din nou confirmati ca nivelul vostru este cateodata sub celor care comenteaza.

      • Cat de bou sa fii si sa si semnalizezi. Analfabet functional ce esti, cunosti doar sensurile de baza ale celor 100 de cuvinte din vocabularul pe care il detii in limba romana, asa-i? Vai de mama ta de prost ingramadit ce esti. Reciteste macar ce-ai scris aici, postac prostanac, sa vezi cat esti de varza