
Foto: captura FRF TV
TIMIS. CSC Dumbrăvița joacă penultimul meci din acest sezon pe teren propriu împotriva lui CSM Reșița, liderul din seria B a play-out-ului ligii secunde.
CITEȘTE ȘI: Poli Timișoara întâlnește liderul din play-off din Superliga fetelor. Bănățencele încă speră la medalie
Formația timișeană este singura din cele 8 componente ale grupei ce nu a cunoscut gustul victoriei până în această etapă, având o remiză și 3 eșecuri, toate la limită. Florin Fabian nu se va putea baza nici în această rundă pe Casap, Pădurariu și Olariu, în continuare accidentați.
Înaintea duelului cu reșițenii, Dumbrăvița este pe locul 5 în serie, cu 26 de puncte, și este la 2 lungimi de locul de baraj
“În ceea ce privește antrenamentele, implicarea băieților este una foarte bună. Sunt conștienți în ce moment ne aflăm, sunt conștienți că nu mai avem voie să facem pași greșiți și cred că motivația pe care o vor avea la meciul cu Reșița, de sâmbătă, va fi una foarte ridicată.
În primul rând, motivația, dăruirea cred că vor face diferența, dar, bineînțeles, trebuie să fim atenți și la echipa adversă. Întâlnim o echipă foarte bună, din punctul meu de vedere, care a ratat «la mustață» play-off-ul și care are în componență jucători experimentați, de calitate. Deci trebuie să fim foarte atenți cum putem să-i blocăm, și, bineînțeles, să-i surprindem, să avem multe decizii foarte bune în treimea adversă, să fim foarte siguri și concentrați în apărare, lucruri care ne-au cam lipsit în ultimele două meciuri“, spune Florin Fabian înaintea meciului.
În istoricul întâlnirilor cu Reșița, în Liga 2, CSC Dumbrăvița are în palmares o remiză și 3 înfrângeri.
Întâlnirea dintre CSC Dumbrăvița și CSM Reșița este programată sâmbătă, de la ora 11, și va fi condusă de bucureșteanul Sergiu Anton, ajutat la cele două linii de George Suciu, din Câmpia Turzii, și Ionuț Nuță, din Craiova.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!