Deponeul de deseuri de la Ghizela, o adevarata bomba de mediu. Imaginile dezastrului care pune in pericol locuitorii din Timis. VIDEO

TIMISOARA. O adevărată bombă de mediu este deponeul de deșeuri de la Ghizela, din județul Timiș. Asta pentru că operatorul a ignorat orice regulă și a depus aici gunoiul amestecat, fără să țină cont dacă acesta este sau nu reciclabil. Molozul a fost depozitat peste gunoiul menajer sau peste plastic, aceasta deși timișorenii și timișenii au reciclat în tot acest timp si au depus selectiv toate resturile. Mai mult, levigatul, acel lichid care se scurge din gunoi, ajunge direct în râul Timiș.

Toate acestea sunt susținute si explicate, miercuri, de către o echipa de experți care au făcut o cercetare la Ghizela, la cererea Consiliului Județean Timiș.

CITESTE SI: E santierul din Romania cu cei mai multi muncitori mobilizati care lucreaza 24 de ore din 24. Ultimele imagini de pe bucata de autostrada din Timis cu faimoasele ‘tuneluri pentru ursi’, intre Margina si Holdea. VIDEO

Nu numai că deșeurile au fost depuse haotic, dar cea de-a doua celulă a deponeului este deja plină, deși umplerea ar fi trebuit să se producă abia peste câțiva ani.

Nu trebuie să fii expert în mediu ca să înțelegi că acolo e o bombă de mediu. Nu trebuie să fii expert. (…) Vreau să vă imaginați, fără să fiți experți de mediu toți de aici din sală, ce înseamnă 220.000 de metri cubi de levigat, de substanță chimică, în solul, în pânza freatică a Timișului, în vecinătatea Begăi și a Timişului. Nu vreau să trag eu concluzii cu ce s-ar întâmpla dacă s-ar rupe membrana sau dacă ar pleca dealul la vale. Șanse sunt, pentru că sunt 220.000 de metri cubi de astfel de lichid acolo, care nu este contabilizat nicăieri. Noi am finalizat o măsurătoare și vă spun, în premieră, cu această ocazie, faptul că am transmis ieri sau alaltăieri raportul la Garda de Mediu. Stiți că am avut un control al Gărzii de Mediu în deponeu, am primit o măsură să măsurăm cantitatea de deșeuri, să facem ridicările topo și măsurătorile necesare pentru a identifica cantitatea de deșeuri din deponeu. În acest moment vă pot spune că, din punct de vedere științific, este dovedit că în deponeul CJ de la Gizela cantitatea este mai mare decât cea pe care o avem în Autorizația de Mediu. S-a depășit gradul de umplere a deponeului. Aici nu luăm în considerare cei 220.000 de metri cubi de levigat pe care nu-i raportează nimeni. Deci, avem o depășire, plus 220.000 de metri cubi de substanță lichidă”, a declarat Alfred Simonis, președintele CJ Timiș.

Această situație nu ar fi putut avea loc fără complicitatea unor instituții, atrage atenția Simonis, care a mai precizat că a făcut deja demersuri pentru deschiderea celei de-a treia celule unde urmează să fie depus gunoiul din Timis.

Cu toată responsabilitatea, vă spun că tot ceea ce se întâmplă de ani de zile, și v-am arătat doar ultimii cinci, putem să mergem în ultimii zece, nu se putea face fără complicitatea unor instituții ale statului român și fără inacțiunea CJ Timiș, cel puțin. Am considerat că e oportun și obligatoriu să prezint în fața Consiliului situația pe care noi o avem, evaluarea pe care noi o avem și, iată, și măsurătorile care demonstrează faptul că groapa e plină, a depășit capacitatea.
O să mă întrebați pe mine și pe fostul președinte de ce n-am început construirea unei noi celule. Vreau să vă spun că am început construirea unui noi celule chiar ‘împotriva legii’. Pentru că legea ne obliga să nu începem construirea unei noi celule până nu avem un grad de umplere de 75% în celula existentă. Deși cantitatea de deșeuri, capacitatea gropii, era pe la 95% în noiembrie anul trecut, operatorul ne raporta întotdeauna sub 70%. Și, din proprie inițiativă, cu echipa de la CJ am spus, <dom’le, hai să ne asumăm asta, că dacă știm toți că e depășită, și aia ne mint, ce facem, rămânem fără groapă?> Nici în zi de azi n-am fi putut începe dacă stăteam după raportarea lor.
În ziua în care am început, am lansat licitația pentru construirea noii gropi de gunoi, am primit raportele cu peste 90%. Ăsta e răspunsul de ce n-am început înainte și de ce fosta administrație n-a putut începe construirea noii celule
”, a mai spus Simonis.

Președintele Consiliului Județean Timiș a subliniat că înființarea noii firme de către CJT care să gestioneze deponeul de la Ghizela nu este o bucurie, pentru că acest lucru presupune costuri mari.

Nu vreau să fiu apocaliptic, prăpăstios, nu vreau să vă spun nu știu ce minuni, nu sunt expert în mediu și nici în deșeuri, dar cred că este clar pentru toți cei de față că preluarea deponeului de către o firmă a CJ-ului nu e o bucurie. Am înțeles faptul că unii, în zona operatorului, spun că avem interes economice. Fac o paranteză și vă spun că, dacă interesul economic este ca o firma a CJ Timiș să producă bani și să facă profit, nu văd nimic greșit în asta, în locul unor privați. Dar, în acest moment, nu se pune problema de vreun interes economic, nici măcar al CJ Timiș, pentru că sumele necesare pentru a investi în deponeu, pentru a reface echipamentele, pentru a aduce altele, pentru a construi noua celulă, pentru a operaționaliza deponeul, sunt foarte mari. Deci nu e nicio bucurie.

Dar nu mai putem sta să ne uităm cum tot o ia la vale și să nu luăm niciun fel de măsură. Despre asta este vorba, despre asta a fost vorba când v-am rugat să înființăm o nouă societate, s-o capitalizăm în primă fază, să-i dăm operarea deponeului și să vedem ce mai putem salva din acest deponeu care, așa cum spuneau și experții, va trebui să închidem celula 2 și, în condițiile de față, nu putem să închide această celulă, până nu extragem sutele de mii de tone de levigat, de material lichid, care se află astăzi în corpul celulei”, a mai spus Alfred Simonis, care a îndemnat Primăria Timișoara (care este acționar la atuala firmă care administrează deponeul) să preia deponeul și să îl administreze cu ce firmă dorește.

Știu că operatorul, și n-am niciun fel de conotație, vă rog să mă credeți, este o societate în care Municipiul Timișoara este acționar cu 49%.

Am fost consilier local, știu că Municipiul Timișoara nu are niciun fel de control asupra societății, majoritatea este a unor privați și consiliul de administrație este dominat de societatea respectivă, privată. Dar este acționar al acestei societăți. N-aș vrea, ca din interese de orice tip, să intrăm într-un conflict politic pe această temă. Și vreau să fac o chestiune care poate părea ciudată. (…) Dacă Primăria Timișoara își dorește să opereze acest deponeu și să continue cu operatorul care astăzi este în deponeu. să ne facă, oameni buni, o solicitare. Și cred că, sigur, am nevoie și de votul dumneavoastră, am putea transfera echipamentele astea care noi spunem că sunt la pământ. Dar alții ar putea spune că sunt în regulă, că deponeul nu e plin, că acea cantitate de levigat nu se află acolo.
Poate primăria să preia deponeul și să continue cu ce firmă doreste. E o chestiune de bun simț, ca să evităm conflicte și tensiuni politice
”, a adăugat Simonis.

Liderul CJ Timiș a cerut respect din partea firmei care operează deponeul de la Ghizela.

Nu vreau pace, nu vreau război, vreau respect pentru Timișoara! Nu fac pace cu nicio firmă privată, nu fac război cu nimeni. Eu mă asigur că județul Timiș și locuitorii județului sunt respectați de fiecare societate comercială care operează în județul Timiș”, a spus Simonis.

Care este pericolul pentru locuitorii din Timiș? Tone de chimicale ajung în râuri și în sol.

Nu sunt specialist de mediu, dar ați auzit experții care ne spuneau că pot să existe alunecări de teren ale celulei, care are sute de mii de tone de levigat în interiorul ei.
Din punctul meu de vedere, fără să fiu specialist, sute de mii de tone de material chimic, de substanță chimică infiltrată în suprafața de teren din jur, în pânza freatică, care e ridicat acolo având și Timișul și Bega în apropiere… Sutele de mii de tone de substanță, material chimic, injectat într-un fel sau altul în râurile din județul Timiș, în canalul Bega, în râul Timiș, înseamnă o bombă ecologică cu consecințe pe care nu sunt expert să vi le spun, dar probabil că ani de zile de acum înainte vom avea o problemă cu apa potabilă, dacă așa ceva s-ar întâmpla. De aceea obligația noastră e să intervenim, să extragem levigatul din acele depozite, din acele celule, să respectăm normele de mediu, să acoperim celulele
”, a explicat Simonis.

Eco Serv Timiș SRL, firma Consiliul Județean Timiș care va administra deponeul de la Ghizela a fost înființată deja. Aceasta ar urma să preia managementul deșeurilor odată cu deschiderea celei de-a treia celule a deponeului, cel mai probabil anul viitor.

Cea de-a treia celula de la Ghizela ar trebui să depoziteze și să revalorifice toate deșeurile nepericuloase din Timiș până în 2035. Costă 10 milioane de euro si se va amenaja pe 7 hectare.

Vă reamintim, CJ Timiș a construit și echipat deponeul de la Ghizela, printr-un proiect de 50 de milioane de euro, bani europeni, în urmă cu 14 ani.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.