Debut in deplasare pentru handbalisti. SCM Politehnica Timisoara vrea trei puncte la Calarasi

TIMISOARA. SCM Politehnica Timisoara incepe duminica un nou sezon in prima liga de handbal masculin.

CITESTE SI: Incendiu violent in Timis. Flacarile au mistuit o casa. Video

Handbalistii timisoreni incep campionatul pe terenul Dunarii Calarasi, sala in care in sezonul trecut au obtinut doar un rezultat de egalitate, 28-28. Formatia timisoreana merge pe malul Dunarii fara Didi Hrimiuc, jucator care este nerecuperat complet, iar antrenorul Pero Milosevic nu a vrut sa riste o recidiva a leziunii pe care o are elevul sau.

Va fi cu siguranta un campionat mai puternic. Toate echipele au facut transferuri bune, s-au intarit si este un campionat mai puternic ca niciodata. Sunt Dinamo, CSM, Steaua, Odorhei, Constanta, toate au echipe foarte bune. Noi vom lupta pentru ca avem un obiectiv. Incepem cu Calarasiul, cu o echipa care e mult mai buna ca anul trecut. Are doi interi dreapta adusi, un antrenor bun, extreme bune. Cu adevarat e o echipa puternica, mai ales in sala proprie, unde au parte de sustinere. Noi, pentru a obtine un rezultat bun va trebui sa jucam foarte bine in aparare si sa incercam sa inscriem goluri mai rapid pe contraatac, iar in ofensiva sa atacam cu cap. Am pregatit mai multe tipuri de ofensive si vom merge sa obtinem un rezultat bun„, a declarat inainte de meci antrenorul Pero Milosevic.

CITESTE SI: Timisoara Saracens incepe noul sezon de Superliga de rugby cum l-a incheiat pe precedentul. Derby cu Stiinta Baia Mare 

Timisorenii intalnesc o formatie in care evolueaza handbalisti din sase tari, iar printre acestia se afla si fostii ‘polisti’ Irakli Chikovani si Mihai Timofte.

Sper sa incepem cu dreptul. Clar ca va fi un campionat mult mai echilibrat ca cel de anul trecut pentru ca majoritatea echipelor s-au întarit. Cred ca primele 7 echipe sunt la acelasi nivel. Poate Dinamo si CSM-ul au bugete mult mai mari. Noi suntem pregatiti, ne-am antrenat, am pregatit meciul foarte bine, acum depinde de noi sa jucam bine la ora meciului, sa nu gresim asa mult si sa obtinem puncte. Avem o echipa mult mai buna fata de anul trecut, dar asta trebuie sa o demonstram in teren. Imi doresc sa jucam un handbal frumos si sa castigam cat mai multe meciuri„, a declarat inainte de meci capitanul timisorean Cristian Fenici.

Duelul dintre Dunarea Calarasi si SCM Politehnica este programat duminica, de la ora 17.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.