Noutati :

De anul viitor, arest preventiv la domiciliu cu bratara GPS! Posibilitatea ca unii infractori sa ispaseasca arestul preventiv in acest mod va deveni realitate

29 decembrie, 2011 - 09:48 AM
Autor: Gheorghe Ilas      
Categorie: ANCHETE
0

TIMISOARA. Dupa introducerea in legislatia romaneasca, de la 1 octombrie 2011, a Codului civil si a Codului de procedura civila, cu toate institutiile de drept aferente, de anul viitor vor fi modificate substantial si codurile Penal si de Procedura penala. Asupra datei de la care vor fi implementate noile reglementari inca nu exista un consens politic, insa, intr-un interviu de data recenta, presedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Horatius Dumbrava, a precizat ca “am semne clare ca exista vointa politica pentru ca noul Cod Penal sa intre in vigoare la sfarsitul anului 2012, in jurul lunii septembrie”, desi la nivelul Ministerului Justitiei se discuta despre introducerea noilor modificari in legislatia penala chiar si din luna martie.

Una dintre cele mai importante noutati din viitorul Cod de procedura penala, care va revolutiona institutia arestului preventiv, se refera la posibilitatea persoanelor cercetate intr-un dosar penal de a-si “ispasi” arestul preventiv la domiciliu si nu ca pana acum – in arestul politiei sau in penitenciar. Acest lucru inseamna ca pe toata perioada anchetei si procesului, suspectii vor scapa de celulele politiei, dar nu vor fi nici liberi ca pasarea cerului. Vor fi monitorizati cu ajutorul unei bratari dotate cu sistem GPS, care le va trada orice miscare, si nu vor putea parasi propria locuinta, in rest avand voie sa faca orice fel de activitate. “Este o masura intermediara intre arest si libertate sub control judiciar. Nu se acorda celor care au fost acuzati de evadare sau de infractiuni comise asupra unui membru al familiei”, a explicat judecatorul Mihai Udroiu, din cadrul Ministerului Justitiei. Pe toata durata arestului la domiciliu, suspectul nu va avea voie sa contacteze victimele, dar va putea sa se informeze asupra apararii sale, sa ia contact cu avocatul in mod liber si sa isi vada de viata privata.

Noua masura preventiva avantajeaza si suspectii, si statul. Se fac economii importante la buget, dat fiind faptul ca statul nu mai trebuie sa intretina persoanele din arest preventiv, iar suspectul ramane alaturi de familie pana la incheierea procesului si condamnarea definitiva”, spune avocatul Florin Kovacs. “Sigur ca este o masura buna, asteptata sa fie pusa in aplicare, in conditiile in care va decongestiona activitatea arestului politiei si va trimite acasa, cu bratara de rigoare, foarte multi suspecti”, este de parere si comisarul sef Doinel Malcoci, liderul Sindicatului Politistilor Timis. in ciuda faptului ca, in Romania, arestul preventiv monitorizat prin bratara GPS reprezinta o noutate absoluta, exista si voci care avertizeaza ca se va implementa o tehnologie depasita. “Bratarile acestea sunt, practic, depasite tehnologic. Americanii isi lichideaza stocul la noi pentru a nu avea pierderi importante. Nanotehnologia moleculara se aplica deja chiar si in Europa”, ne-a declarat confidential un judecator de la Curtea de Apel Timisoara.

Alte modificari aduse Codului Penal

Legislatia penala va suferi, de anul viitor, si alte modificari importante. Printre acestea se afla urmatoarele: cererile de eliberare provizorie sau contestatiile cu privire la arestul preventiv vor fi judecate de catre un judecator de drepturi si libertati; desfasurarea de catre o persoana, in mod constant, pe o anumita perioada de timp, de activitati cu caracter infractional de o gravitate sporita, cumulata cu lipsa altor venituri licite, este considerata ca fiind un probatoriu suficient pentru a permite instantei sa constate caracterul ilicit al veniturilor obtinute pe perioada derularii activitatilor cu caracter infractional; in cazul persoanelor condamnate de mai multe ori la inchisoare, principiul executarii pedepsei celei mai mari ramane valabil, dar sporul va deveni obligatoriu; executarea pedepsei cu amenda prin prestarea muncii in folosul comunitatii este posibila doar in cazul in care persoana in cauza nu poate plati amenda; cei care vor fi amendati de mai multe ori nu vor plati doar amenda cea mai mare, ci se va face un cumul aritmetic. Prin noul Cod penal se introduce confiscarea extinsa a averilor, pentru a transpune in legislatia nationala o decizie a Consiliului Uniunii Europene.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor

loading...