
TIMISOARA. Ploaia torentiala care a căzut la Timișoara joi seară, dar și în apropierea orașului, a dus și la intervenții ale pompierilor.
A turnat cu găleata mai ales în sudul orașului, în Sagului, Fratelia, Steaua, Elisabetin, Girocului și Buziașului, dar și în Ronaț.
Timișorenii care locuiesc pe strada Martir Marius Nemțoc, din zona Ciarda Roșie, au sunat la 112, după ce vântul a rupt un copac și l-a doborât pe trotuar.
De asemenea, cantitatea mare de apă căzută într-un timp atât de scurt a dus și la inundarea unei parcări de pe aceeași stradă. Mai multe segmente de străzi și unele intersectii din Elisabetin și din Fratelia au fost, de asemenea, acoperite de ape.
Echipajele ISU au fost solicitate și la Săcălaz, unde curtea fostei unități militare a fost de asemenea inundată.
Timișoara, și întreg Banatul, se află sub influența unui cod portocaliu de vreme rea. Avertizarea este valabilă până vineri dimineață, în jurul orei 3, dar ar putea fi prelungită.
UPDATE: Apartamente rămase fără curent electric la Timișoara, după ce un copac a rupt firele de alimentare
Pompierii au intervenit joi după-amiază în 9 situații de urgență. Din fericire, în niciuna dintre acestea nu au existat răniți.
“În contextul Avertizării Meteorologice COD PORTOCALIU de fenomene meteo periculoase, până la ora 19:00, pompierii au fost solicitați să intervină în 9 situații de urgență astfel:
– degajare apă din curte în localitatea Săcălaz;
– Degajare fire troleibuz în Municipiul Timișoara, Calea Aradului;
– 7 misiuni pentru degajare copaci căzuți pe carosabil și pe fire de curent în Municipiul Timișoara pe străzile: Martir Marius Nemțoc, Vasile Lupu, Banatul, Calea Buziașului și Adam Mickiewicz.Pe strada Adam Mickiewicz din municipiul Timișoara, un arbore căzut peste liniile electrice a provocat avarierea rețelei de distribuție a energiei electrice. Ca urmare, 12 apartamente (30 de persoane), din scara unui imobil de locuințe, au rămas nealimentate cu energie electrică.
Un echipaj al operatorului de distribuție a energiei electrice se află la fața locului și desfășoară lucrări pentru remedierea avariei și reluarea alimentării cu energie electrică în cel mai scurt timp.În urma acestor evenimente, nu s-au înregistrat victime“, au transmis reprezentanții ISU Timiș.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!
Pareri
esti ok?!?