Concurs la Politia Locala Timisoara. Se cauta director care sa stie sa lucreze pe calculator si sa vorbeasca o limba straina la nivel mediu. Restul conditiilor

TIMISOARA. A fost scos la concurs postul de director executiv la Directia Politia Locala Timisoara, iar cei care vor sa ocupe aceasta functie au timp pana la sfarsitul lunii ianuarie sa isi depuna dosarele.

Conform anuntului postat pe site-ul primariei, candidatii trebuie sa aiba studii universitare absolvite cu diploma de licenta sau echivalenta in stiinte juridice, stiinte administrative, stiinte militare, informatii si ordine publica, stiinta sportului si educatiei fizice, stiinte economice.

De asemenea, este obligatoriu ca, pentru a ocupa functia de director la Politia Locala, candidatii sa aiba un master in administratie publica, management sau in specialitatea studiilor necesare ocuparii functiei publice sau cu diploma echivalenta conform prevederilor art. 153 alin. (2) din Legea educatiei nationale nr. 1/2011, cu modificarile şi completarile ulterioare.

Candidatii mai trebuie sa stie sa foloseasca MsOffice la nivel mediu, sa cunoasca una din limbile engleza/franceza/germana (citit, scris, vorbit) la nivel mediu si sa aiba o vechime in specialitatea studiilor de minimum 7 ani.

Dosarele de concurs pot fi depuse in perioada 12 ianuarie 2022 – 31 ianuarie 2022, la sediul Primariei Municipiului Timisoara, bdul C.D.Loga nr.1, parter, camera 8.

Candidatii care vor trece de selectia dosarelor vor sustine testarea competentelor lingvistice de comunicare in limbi straine pe data de 10 februarie 2022, de la ora 9 si proba de testare a competentelor in domeniul tehnologiei si informatiei IT in data de 10 februarie 2022, de la ora 11. Proba scrisa va avea loc pe data de 14 februarie 2022, de la ora 10.

Mai multe informatii despre acest concurs puteti gasi aici.

Va reamintim, in ultimii ani, Politia Locala Timisoara a fost condusa de directori interimari, intrucat nu a fost organizat niciun concurs pentru ocuparea acestui post.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Titlul corect al articlolului ar fi fost:
    „Concurs” (ca se ne prefacem ca nu stim deja cine va fi „castiga”) la Politia Locala Timisoara. Se cauta un psdist mascat in usrist director care sa stie sa lucreze pe (nu cu un) calculator (probabil va sta cu fundul pe monitor) si sa vorbeasca o limba straina (mai exact rusa) la nivel mediu. Restul conditiilor sunt fictive

    • Un singur lucru nu inteleg .De ce psd-ist si nu PNL-ist,etc.Din cite stiu PSD nu a fost la putere in primarie NICIODATA

      • @zet: Pentru ca in cazul judetului Timis (alte filiale nu cunosc) partidul usr este controlat si format (cel putin parte care se afla la conducere) de psdisti (neoficiali) sau de copiii lor. Dominic nu are legatura cu acest aspect. Dar sunt convins ca stie treaba asta si se preface ca nu este asa sperand … numai el stie ce spera.

        • Aveți și nume cu părinții lor?

          • @zet: incepe cu cei din consiliul judetean Timis. Continua apoi cu cei din consiliul local Timis. Apoi daca mai vrei continua cu cei din consilile locale ale comunelor periurbane. Si ca sa incepi direct cu crema cremelor incepe cu cei care fac parte si din biroul judetean usr Timis. Vei gasi si cativa ok. Ii vei putea enumera si pe degetele unei maini. (chiar si una ciunga)

          • Deci niciun nume, nimic. Ursul doar se plimbă.

          • @Rlly: uite daca vrei nume si nu sti cum sa cauti da o cautare pe google dupa: „În Timiş, aproape 20 de traseişti sunt susţinuţi de USR pentru a ajunge primari”. Aici gasesti cateva nume. Despre restul trebuie sa cauti singur/a.

    • Așa, și?

  2. DA NAIBA

    ALEG UN OLTEAN GET BEGET

    ASA AU FACUT ACUM CATIVA ANI LA STPT

    AU ELIMINAT PE UNUL DE LA NAVAL SI AU ANGAJAT 8 CA SA FACA MUNCA ACELUI OM

    ACUM E IN TARI STRAINE SI E BINE MERSI … BRAVO LUI SI CELOR CARE L-AU ELIMINAT

    MAI ZISC CEVA

    MERITOCRATIA ROBIANA , BITEANCA SI RUSETEANCA LA UN LOC

    • Ce să-ți fac, mami, dacă nu există niciun bănățean capabil și potrivit pentru funcția de șef? Asta e, slugi ați fost, slugi veți rămâne, dacă n-ar fi oltenii din Severin să vă conducă, n-ați nimeri nici măcar drumul spre casă…

  3. ca limba straina se accepta LIMBA GIMNASTICA?

  4. Dacă nu știați bugetul politiei locale este anual de 10 milioane de euro…de acești bani se pot face în fiecare an minim 10 parcări, 20 crese, grădinițe sau scoli, zece blocuri de locuințe sociale…etc.
    Eu aleg scoli, grădinițe sau parcări decât aceasta instituție plina de olteni care sifoneaza banul public…in concluzie aceasta instituție trebuie desfintata

    • Alegi pe pizda mă-tii de dobitoc!
      La cât haos e în Timișoara, la cât de înghesuiți la minte sunteți, dacă n-ar fi poliție, v-ați sfâșia pe stradă, vite banatustaneze!

  5. limba rusa e ok?

  6. Nu va entuziasmati, concursul va fi blocat in instanta de Sindicatul din Primarie.

  7. Toți care comentați ,, a-ți depus cumva dosarul,,sau sunteți nevorbitor…,sau deja le știți pe toate

    • *ați depus dosarul. Du-te-n pizda mă-tii la școală, nu întrunești condițiile pentru polițist local!

  8. De ce nu specifica direct la cerinte „scoala vietii”?

  9. Mai greu cu scoala ! Toti ratatii sunt in Politia Locala ! As vrea sa il aud pe vreunul vorbind mediu in engleza , macar….romana corect !!

  10. As fi vrut să îl aud pe Cojan vorbind germana. Și în alte instituții sunt praf. Fosta directoare de la Creșe,aia ce-i dădea cu capu’ in buricul interlopului, e poligloatã. Cel mai bine știe maneleza. La ea și să scrie după dictare e greu. Patricico!!! Marius iar da in altele!!!cum dădea și înainte de nuntă cand l-ai prins cu doua telefoane. Până la urmă l-ai luat de frumos sau că mai aducea cate ceva de la Arad, de la ăia cu bomba??

    • *Poliglotă. Ți-e necaz că pe tine te-a refuzat? Dacă te-ai fi spălat puțin, ai fi fost mai civilizat, poate aveai o șansă! Nespălat ai fost mereu, bănățean civilizat nu există, așa că mulțumește-te cu sora Stânga!

  11. Limba straina nivel mediu? Nu inteleg cerinta asta. Cunosc polițiști locali, chiar cu funcții de conducere, care nu stiu sa dea exemple de verbe tranzitive in lumba română. Ar trebui in administratie cerință de cunoaștere a limbii române. Limba straina e pentru corporații. In baza codului administrativ orice document la o instituție publică se depune in limba română sau tradus. Deci chiar cred ca aceasta cerinta e abuziva. Dar…nu intereseaza pe nimeni acest aspect. Sa faca Fritz ce vrea …dar din pacate e vorba de orasul nostru nu de mostenirea de la taică-său.