Compania Iulius a fost premiata pentru ‘Cea mai buna strategie’ de dezvoltare, la Gala Forbes Best Office Buildings 2018

TIMISOARA. Compania IULIUS, singurul dezvoltator şi operator de proiecte multifuncţionale din România, a fost premiată pentru „Cea mai bună strategie”, în cadrul Galei Forbes Best Office Buildings, pentru ansamblul Openville din Timișoara. Distincția a fost acordată de către Revista Forbes România, în cadrul evenimentului dedicat celor mai importanți actori din segmentul clădirilor de birouri din România, desfășurat luni, 26 februarie 2018, în București.

Proiectul mixt Openville Timișoara reprezintă o investiție în valoare de peste 220 milioane de euro, realizată de companiile IULIUS şi Atterbury Europe. Prima etapă de dezvoltare va fi inaugurată în trimestrul patru al anului 2018 și include: 100.000 mp de birouri clasa A sub brandul United Business Center, 47.000 mp suplimentari de retail, un parc, un pasaj auto subteran şi peste 1.500 de noi locuri de parcare, amenajate într-o parcare supraetajată (în curs de finalizare) şi una subterană.

Ansamblul Openville va fi polul de business din vestul ţării. Pe segmentul office, anul trecut, compania IULIUS a inaugurat două clădiri de birouri la Timișoara: UBC 2 (18.000 mp, în ianuarie 2017) şi UBC 1 (13.000 mp, în decembrie 2017). În prezent, este în desfășurare construcția celui de-al treilea imobil office, UBC 3, cu o suprafață de 19.000 mp, care va fi finalizat în ultimul trimestru al acestui an. În perioada următoare, vor fi demarate lucrările de construcție la cel de-al patrulea imobil cu funcțiune office, UBC 0, cu o suprafață de 50.000 mp. Aceasta va fi cea mai înaltă clădire de birouri din România, cu 155 metri înălţime şi 27 de etaje.

Toate clădirile de birouri sunt proiectate în conformitate cu normele LEED și dispun de implementarea unor politici sustenabile de operare, cu scopul de a crește eficienţa costurilor la utilităţi şi confortul chiriaşilor. Totodată, angajații companiilor prezente în UBC beneficiază de discounturi speciale, de până la 25%, la peste 130 de magazine și operatori de servicii, în baza Cardului Partener.

A doua etapă a proiectului Openville Timişoara va presupune dezvoltarea a aproximativ 85.000 mp de spaţii office (în alte patru clădiri) şi a 25.000 mp de spaţii de retail, în funcţie de cerinţele pieţei. În total, la finalul edificării proiectului, clienţii vor avea la dispoziţie 4.068 de locuri de garare.

La nivel național, portofoliul de spaţii office al companiei IULIUS include 10 clădiri clasa A operaţionale, cu o suprafață totală de 121.000 mp, în Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.