Școala de vară ESU (Electronics Summer University), organizată de Liga Studenților din Facultatea de Electronică și Telecomunicații (LSFETc), cu sprijinul UPT și al Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, dar și al unor companii cu care facultatea are parteneriate de colaborare, s-a încheiat, iar cei peste 100 de elevi veniți din toată țara și-au luat rămas bun după două săptămâni în care au experimentat ce înseamnă viața de student la Universitatea Politehnica Timișoara.
Proiect de suflet al Ligii Studenților din Facultatea de Electronică și Telecomunicații (LSFETc), Electronics Summer University, ajuns la cea de-a X-a ediție, aniversară, a oferit elevilor de clasa a XI-a șansa de a descoperi ce înseamnă viața de student la UPT. Timp de două săptămâni, participanții au trăit intens atmosfera universitară printr-un program care a îmbinat activități academice, sociale și de orientare în carieră.
La ESU, liceenii au luat parte la cursuri și laboratoare interactive, ateliere practice și prezentări susținute împreună cu cadrele didactice și partenerii industriali ai facultății. Programul educațional a fost completat de vizite la companii din domeniul electronicii și telecomunicațiilor, unde participanții au descoperit cum arată mediul profesional și ce oportunități îi așteaptă după finalizarea studiilor.
Dincolo de partea educațională, simularea vieții studențești a cuprins și latura socială și de acomodare, participanții au fost cazați în unul din căminele UPT și au luat parte la activități informale, precum Treasure Hunt și seri sociale organizate de voluntari în chill zone-ul amenajat în apropierea căminului.
Două săptămâni pline de descoperiri, laboratoare, vizite, activități sociale și prietenii noi au făcut din ESU o aventură universitară de neuitat. Pentru mulți participanți, a fost, poate, primul pas spre cariera la care visează.
La închiderea festivă a școlii de vară, desfășurată în Auditorium-ul Centrului de Conferințe al UPT, organizatorii au mulțumit participanților pentru curajul de a alege o vacanță activă, cadrelor didactice care și-au „rupt” din vacanță pentru a susține cursurile și laboratoarele, companiilor partenere care au sprijinit întregul proiect, dar și voluntarilor ligii, care au fost prezenți pe întreaga durată a școlii de vară.