Noutati :

Ce echipa am avut! Ziua cand Timisoara isi dovedea din nou suprematia in rugby-ul romanesc, dupa o finala dramatica cu Baia Mare. Video

28 mai, 2020 - 12:06 PM
Autor: Daniel Neacsu      
Categorie: SPORT
0

TIMISOARA. 28 mai este o zi pe care fiecare suporter al echipei de rugby a Timisoarei o tine bine minte. Era ziua celei mai disputate finale de campionat, al celui mai strans meci si al celei mai dramatice victorii. Din pacate Timisoara sportiva traieste acum doar din amintiri, iar astazi va prezentam acea finala minunata.

CITESTE SI: Tratamentul obezitatii, principala boala care condus la decese, in urma infectarii cu COVID 19. Chirurgie bariatrica ultramoderna la Timisoara 

Disputata pe Stadionul National Arcul de Triumf, finala editiei 2016-2017 a SuperLigii CEC Bank intre Timisoara Saracens si Stiinta Baia Mare a revenit echipei banatene care s-a impus cu rezultatul de 17-16 si astfel a cucerit pentru a doua oara consecutiv titlul de campioana, al treilea din era Dinu si al patrulea in total.

Asa cum se anunta partida a inceput sub semnul echilibrului, primele puncte fiind marcate de fundasul baimarenilor, Samoa Luke din lovitura de pedeapsa in minutul 10. Imediat timisorenii au raspuns prin acelasi procedeu, marcator tot purtatorul tricoului cu numarul 15, Gabriel Conache, care a restabilit egalitatea.

Apoi Samoa Luke a ratat sansa de a-si duce echipa in avantaj irosind o lovitura de pedeapsa de la 22 de metri fata de butul advers din pozitie ideala. Timisoara Saracens a preluat apoi initiativa, o faza la care au contribuit Catalin Fercu si Gabriel Conache punand presiune asupra zimbrilor, insa acestia au evitat pericolul, mai mult chiar au reusit sa obtina o lovitura de pedeapsa concretizata de Samoa Luke si in minutul 27 Stiinta Baia Mare se afla din nou la conducere, rezultat 6-3.

 

Scorul pauzei l-a stabilit Manumua Tevita, de departe omul partidei, autorul unui dropgol fantastic de la 40 de metri, venit imediat dupa reusita maramuresenilor, 6-6.

Dupa reluare Gabriel Conache a avut si el o tentativa de dropgol, ratata insa, in schimb fundasul banatenilor s-a revansat in minutul 45 cand a concretizat, din pozitie usoara o lovitura de pedeapsa, iar Timisoara Saracens se afla pentru prima data in avantaj.

Doar doua minute mai tarziu Manumua Tevita a luat o actiune pe cont propriu si nu a mai putut fi oprit de apararea baimarenilor, centrul trupei lui Chester Williams inscriind un eseu dupa ce a trecut in forta de doua placaje.

Gabriel Conache a ratat transformarea, in replica din lovitura de pedeapsa Samoa Luke a redus ecartul al 14-9 in favoarea Timisoarei Saracens.

Tot trupa de pe malurile Begai putea inscrie un nou eseu, actiunea purtata de Catalin Fercu si Gabriel Conache fiind oprita in extremis dupa care Stiinta Baia Mare a revenit in forta si cu un eseu de penalizare, usor acordat de „celebrul” Vladut Iordachescu acestia au trecut in avantaj cu transformarea lui Samoa Luke.

Finalul a fost dramatic, Gabriel Conache a intors rezultatul dintr-o tentativa de tinta in timp ce Samoa Luke nu a gasit cadrul butului din lovitura de pedeapsa si astfel s-a scris istoria finalei editiei 2016-2017 a SuperLigii CEC Bank. 17-16 pentru Timisoara care isi continua hegemonia pe plan intern.

Iata au trecut doar 3 ani de la acea finala, Chester s-a stins, Dan Dinu a plecat, multi jucatori s-au orientat si ei spre alte parti, iar unii sunt indepartati chiar in aceste zile. Gloria sportiva se pare ca este trecatoare, bine ca ne raman amintirile.

Echipa Timisoarei din acea finala: Aholelei, Radoi, Pungea, Poparlan, Drenceanu, Doyle, Rus (c), Stewart, Sinoleli, Umaga, Simionescu, Fercu, Sefanaia, Manumua, Conache. Au mai jucat: Hunt, Tangimana, Capatana, Taupaki.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor

loading...