Cat ghinion! Handbalistii de la Poli Timisoara scapa victoria cu Steaua in ultima secunda

Bilant negativ pentru SCM Poli in cele trei etape disputate in aceasta saptamana la Cluj-Napoca. Dupa un esec cu Baia Mare si o infrangere clara cu… Focsaniul, Poli a condus astazi aproape tot meciul Steaua, dar a fost egalata in ultima secunda, 29-29.

Steaua a fost mai buna la inceput de joc, cand a reusit sa se desprinda chiar si la trei goluri, 9-6, dar Timisoara a avut raspuns si la pauza avea o lungime avans, 17-16. In partea secunda, Poli a avut o evolutie superioara pana aproape de final. S-a dus la 21-18 si 23-20 si avea prima sansa la victorie Steaua a egalat in minutul 57, 27-27 si orice se putea intampla pana la final. Alb-violetii au avut 29-28 si atacul, dar l-au ratat si in ultima secunda Steaua a egalat, 29-29.

SCM Poli continua astfel un sezon departe de valoarea ei, un campionat dezamagitor din multe puncte de vedere. Alb-violetii au ajuns chiar pana pe locul 10, cu zece victorii, doua remize si 13 infrangeri. Echipa de handbal este asadar cea mai slaba prim-divizionara din cadrul clubului Primariei SCM, desi a avut parte de un buget generos, fata de exemplu, de echipa de baschet.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.