Bucata de teren folosită drept parcare lângă Piața Iosefin, cumpărată de Primăria Timișoara. Costă aproape o jumătate de milion de euro

TIMIȘOARA. După luni de negocieri, au ajuns la un acord. Reprezentanții Primăriei Timișoara s-au înțeles la preț cu proprietarii terenului folosit drept parcare, lipit de Piața Iosefin și îl cumpără.

CITESTE SI: ‘Putem ridica o maternitate pe an sau să acoperim toată cofinanțarea la Stadionul Dan Păltinișanu din Timișoara’. Cum s-ar ‘traduce’ economia de bani făcută de Consiliul Județean Timiș după reorganizare

Consilierii locali au votat pentru în ultima ședința în plen din acest an, astfel că municipalitatea va achiziționa cu 465.750 de euro parcela de pe strada Văcărescu 33.
În acest moment, terenul de 2070 mp, neamenajat, este folosit tot pentru parcarea mașinilor, însă ilegal.

Fostul șef de la Piețe, Liviu Cocean, a propus primăriei încă de acum aproape 4 ani să achiziționeze parcela de la familia care o deține și să o transforme în parcare pentru timișorenii care vin la cumpărături în Iosefin. Nu s-a mai întâmplat însă nimic până în primăvara lui 2025, când s-a constituit comisia de negociere.

Acum, odată cumpărat, pe acel teren, primăria intenționează să construiască o parcare publică.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă aÈ›i fost martorii unui eveniment sau ai unei situaÈ›ii neobiÈ™nuite care ar putea deveni subiect de È™tire, contactaÈ›i-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

 

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Ce parcare?
    Nu avem nevoie de parcare acolo.
    Acolo Primaria ar fi bine sa amenajeze un parculet cu alei pietonale si bancute.
    Parcare doar de biciclete pentru cei care vin la piata.

    • Alt idiot ..cine drk merge la piata cu bicicleta? ramai fara ea pina itzi cauti tu morcovii in piata

  2. Oribila piata, nu inteleg cum intr-o zona istorica nu se putea construi ceva ce sa se integreze mai bine cu restul cladirilor. Chiar au plecat toti arhitectii din tara sau a fost un proiect dat la prieteni?