Brandurile internaționale aleg România. Timișoara, pe harta expansiunii

În doar cinci ani, piața de retail din România a atras peste 40 de noi branduri internaționale, conform unei analize realizate de compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox, citată de News.ro. Expansiunea confirmă apetitul crescut al consumatorilor români pentru branduri noi.

Deși cea mai mare parte a retailerilor și-au concentrat investițiile pe centrele comerciale din București, și alte orașe mari, în special centrele universitare, au atras atenția jucătorilor internaționali. Printre acestea se află și Timișoara, unde Iulius Town domină piaţa de profil cu cei peste 100.000 mp dedicaţi retailului, fiind, de altfel, şi una dintre cele mai mari dezvoltări comerciale din România. Printre retailerii menţionaţi de analiza Cushman & Wakefield Echinox care se regăsesc şi în Iulius Town se numără Primark și Lefties, două branduri cu magazine pe mii de metri pătraţi şi cu produse accesibile. Alte nume recent intrate pe piaţă sunt Oltre și BOSS.

Intrarea pe piaţa de retail a noilor operatori a mers mână în mână cu extinderea infrastructurii de retail, proiectele noi dezvoltate în perioada 2020-2025 oferind platforma necesară brandurilor internaţionale pentru a-şi stabili magazinele. Peste 70% dintre noii retaileri şi-au deschis primele unităţi în cadrul centrelor comerciale, acestea oferind locaţii strategice, trafic ridicat şi facilităţi integrate. Preferinţa pentru mall-uri subliniază importanţa acestui tip de format atât pentru extinderea reţelei de magazine, cât şi prin ecosistemele comunitare ce oferă consumatorilor experienţe de shopping, entertainment şi lifestyle”, au transmis reprezentanții Cushman & Wakefield Echinox pentru News.ro.

Decizia retailerilor de a intra pe piața timișoreană nu este întâmplătoare. De exemplu, cifrele de afaceri înregistrate de Iulius Town în 2024 l-au plasat în top trei cele mai bune centre comerciale din România. Conform clasamentului realizat de publicația Profit.ro, cu o cifră de afaceri de 42,4 milioane de euro, Iulius Town este cea mai performantă dezvoltare comercială din afara Bucureştiului şi a treia la nivel naţional.

Proiectele din marile orașe au devenit puncte de atracție pentru brandurile interesate să își consolideze prezența pe piața din România. Creșterea puterii de cumpărare, preferinţele consumatorilor pentru brandurile occidentale și atractivitatea economică și demografică – toate susțin această tendință.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.