Noutati :

BC Timba, pierde onorabil cu U Cluj. ‘Ursii’ nu s-au predat usor in fata ardelenilor in meciul de la Sala Constantin Jude. FOTO!

15 februarie, 2014 - 08:56 PM
Autor: Daniela Surulescu      
Categorie: SPORT
0
Dupa infrangerile usturatoare cu Oradea sau Rovinari, tinerii elevi ai lui Bogdan Murarescu au reusit o prestatie buna in fata echipei care se afla intre primele 5 clasate din Liga Nationala. Galben-negrii au cedat, 80-92 in fata Clujului, dupa ce i-au condus pe ardeleni chiar si la 7 puncte in sfertul al doiea.
Timba a inceput bine meciul. Reusita de trei puncte a lui Patru si inca doua puncte bifate de Florveus i-au ajutat pe ‘ursi’ sa  conduca(5-0) la mai putin de un minut de la debutul jocului. Au urmat insa 9 puncte consecutive ale oaspetilor care au trecut la timona(5-9, 4′).
Desi apoi, aceiasi Patru si Florveus au punctat si au restabilit egalitatea(9-9, 5′), galben-negrii nu au reusit sa revina la conducere, pentru ca cei de la U Mobitelco au reactionat imediat cu inca 5 puncte semnate de Westbrook si s-au distantat la 14-9(6′), iar mai apoi la 21-15(9′). Totusi, primul sfert s-a inchieat cu dar trei puncte avans pentru ardeleni(19-21).
Trupa lui Murarescu a reusit o serie foarte buna si pe debutul celui de-al doilea sfert, de 8 puncte consecutive si au trecut la conducere(27-24) in minutul 13, reusind apoi sa se distanteze chiar si la 7 puncte(35-28, min.16).Inainte de a iesi la pauza insa, clujeni au reusit sa egaleze si sa revina la timona, e drept la o diferenta minima(37-38).
Sfertul al treilea avea sa aduca o departajare a Clujului la 16 puncte(44-60, in minutul 27), dar inaintea ultimelor zece minute de joc tabela arata doar 10 puncte avans pentru oaspeti (57-67).
BC Timba a redus ecartul la 7 lungimi(62-69, min.32), dar diferenta dintre cele doua echipe si-a spus cuvantul, U Cluj impunandu-se in final cu 92-80.
Florveus a fost cel mai bun marcator al timisorenilor cu 24 de puncte, urmat de Andries(18 p), Patru(15p), Nakic(9p) si Csender(6p).
Pentru clujeni, principalul marcator a fost Cuic(20puncte, 11 recuperari), Hargrove si Westbrook, cate 16.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor