TIMIȘOARA. După ce zilele trecute pe lotul 2, Lugoj – Timișoara Est s-a ajuns la 16 km de linie nou-nouță dată în circulație, pe tronsonul 3, care traversează Timișoara e mobilizare în zona Gării de Nord.
Vechea pasarela pietonală care ducea în Ronat e aproape demolată, iar muncitorii s-au apucat de lucrări la viitoarea parcare supraetajată din vecinătatea stației. Mai mult, se fac intervenții la peronul 1, la magazia de mărfuri și viitoarea clădire pentru călători.
Se apropie de 14% realizare lucrările pe segmentul de Timișoara din magistrala CFR Caransebeș – Lugoj – Timișoara – Arad, care se modernizează cu bani europeni.
„Pe toată lungimea de 13,86 km a Lotului 3, între Timișoara Est și Ronaț Triaj, continuă lucrările de modernizare feroviară conform graficului de execuție.
În acest moment au loc, printre altele, o serie de lucrări importante, menite să aducă proiectul la un stadiu superior. Astfel putem enumera:
– Lucrări de demontare suprastructură CF și demontare catenară în St. Ronaț Triaj,
– Relocări de instalații și echipamente SCB,
– Taluzare material și așternere piatră spartă,
– Lucrări beton armat la peron linia 1-2 Timișoara Est,
– Lucrări beton armat la magazia de mărfuri Timișoara Est,
– Lucrări beton armat la Clădire de Călători 2 Timișoara Nord,
– Săpătură Parcare supraterană Timișoara Nord,
– Lucrări de cofrare+Betonare fundație Clădire de Mentenanță.
Acest proiect strategic are rol de aceelerare a conectivității regionale și aducerea de beneficii economice„, transmit reprezentanții CFR Infrastructură Timișoara.
Iata stadiul celorlalte 3 santiere, magistrala CFR fiind împărtită in 4 loturi!
Lotul 1 Caransebeș – Lugoj (39.56 km), pornit ultimul, a ajuns la 1% realizare.
Lotul 2 Lugoj – Timișoara Est (54,13 km), a depăsit 40 % realizare.
Pe lotul 4 Ronat Triaj – Arad (54.86 km), au fost executate 17% dintre lucrări.
Va reamintim, întreaga magistrală Caransebeș – Lugoj – Timișoara – Arad, de 162 de kilometri, se reabilitează cu aproape 9 miliarde de lei bani europeni și a fost împărțită în 4 loturi.
La încheierea obiectivului de infrastructură, trenurile de călători vor putea prinde viteze mari, chiar și de 160 km/h, iar cele de marfă de 120 km/h.
Pareri
Lucrarile sunt mult intarziate, Regionala nu o vad lucida si capabila sa prioritizeze lucrarile majore si urgente de la Gara de Nord si evident pasajele care au fost asumate pentru fluidizarea traficului din oras. Daca nu se fac acum pe contractul semnat de CFR cu care sau optinut avizele nu vor mai fi finantate vreodata.
E un risc . La Lugoj ziceau la radio ca nu se mai fac pasajele, deci au defrișat acei tei mari degeaba.
Ma bucur pentru ca se investeste in caiile ferate dar imi pare rau de pasarela pietonala…🥺 Cand eram copil ma uitam la trenuri, vedeam cum intra si ies din garaj locomotivele, cum sunt invartite si pozitionat la sinele garajelor. Ultima data cand am trecut acum doua luni chiar m-am bucurat ca inca mai exista si am si vazut ce multi oameni profitau de ea. Pacat ca nu se puta reabilita… Sau nu vroiau sa se reabiliteze…
Daca mai deschideai si o carte de gramatica de clasa a IV a poate stiai pe unde sa adaugi doi i si de unde sa ii scoti
al drecu unde era profesoru
Și dacă deschidea cartea de gramatică ar fi primit răspuns la întrebarea pusă? Mereu este citat cartea de clasa a 4, dar scrierea corecta se iinvata pana în clasa a 8-a și nu numai.Și totuși… poate ne luminezi și ne scri (sic!) unde s-a exprimat greșit gramatical. Oricum textul se autocorecteaza singur
Esti si tu pe langa gramatică! Nu observi ca pentru aceeasi referire foloseste plural si singular „cum sunt invartite si pozitionat la sinele garajelor.”. Daca vorbim.de locomotive atunci ele sunt invartite si pozitionate… ca e mai multe stimate anonimus. In plus nici tu nu vezi prostia cu garaj in loc de depou . Dupa unii ‘destepti’ locomotivele au anvelope si merg pe …asfalt :))
Se vor construi 2 pasarele, una pe locul fostei pasarele către Blaișcovici și una din clădirea gării până la stadionul CFR
Pacat ca inca nu faci diferenta intre un garaj si un depou! Locomotivele, metroul si tramvaiele sunt intretinute si reparate in depouri. La ce te uitai tu sunt placile turnante care permit intrarea/iesirea din hala DEPOULUI. Reabilitarea pasarelei nu era posibila pentru ca se repozitioneaza liniile pe alte amplasamente
Ăștia ce fac cu pasarela??? Nu o mai refac??? Cum trec oamenii din Ronat în Iosefin, Sagului??? Azi am făcut 2 ore din Iuliu Maniu în Ronat???
Cristi, ai și tu coșmarul tău, de mic Timișorean ce ești. Tu mergi pe jos, plătești prea puțin… Au oare nu cunoști coșmarul boierilor-țărani de la Urseni-City, ăia contribuie mai mult decât crezi tu la bunăstarea Timișoarei – au prioritate la investiții. Nu te pune cu ei, vor și statuie de contribuabili, ar trebui să le săruți mâna obosită de atâta învărtit la volanul cotețului… https://www.opiniatimisoarei.ro/un-pasaj-de-peste-800-de-metri-la-intersectia-centura-sud-timisoara-cu-drumul-boilor-va-pune-capat-cosmarului-in-trafic-a-pornit-prima-licitatie/04/08/2025
bine daca se mai face ceva si la CFR, dar e importanta si pasarela asta pe care si eu si multa lume din Blascovici ajungeam in cealalta parte a orasului
acum o ramas din nou doar pasajul Jiul si viitorul pasaj Solventu dar intre ele e mare distanta
Pasarela ca sa treci liniile nu a fost degeaba construita acum cand Timisoara e si mai populata chiar ii nevoie sase faca inca o trecere peste linii sau pe sub linii