Artistii si elevii ‘Ecole de Cirque’ din Bruxelles au facut spectacol in Piata Unirii din Timisoara

TIMISOARA. Spectacolul de circ si arta stradala sustinut de elevii “Ecole de Cirque” din Bruxelles, impreuna cu alti pasionati de circ din Romania, in Piata Unirii din Timisoara s-a dovedit a fi atractia serii in cea mai importanta zona de promenada a orasului.

Numerele de acrobatie, jonglerie cu mingi si maciuci, echilibristica si contorsionism au sedus treptat spectatorii, iar zona scenei i-a atras ca un magnet pe obisnuitii teraselor, trecatorii si cuplurile iesite la plimbare.

Performance-ul sustinut de grupul de saltimbanci a fost, de fapt, partea finala a proiectului “Creative dialog throught circus”, finantat de UE cu aproape 9000 de euro, care a presupus invitarea la Timisoara a 12 tineri din Europa si 12 din Romania pentru ca, impreuna, sa initieze in arta circului copii si tinerii care au participat la aceste ateliere. in acest scop, caravana Organizatiei pentru Cultura si Arta Timisoara, care a scris proiectul si a accesat banii europeni, s-a aflat, timp de o saptamana, la Dognecea, unde “profesorii” de circ au lucrat cu peste 150 de copii in fiecare zi.

“Nu ne asteptam ca la aceste ateliere de circ sa participe atat de multi copii, iar micutii sa fie atat de fascinati de ceea ce au invatat in aceasta saptamana. Reusita proiectului ne-a bucurat foarte mult, pentru ca, prin aceasta tabara, am demonstrat ca circul si arta stradala poate, deveni, in scurt timp, un model de educatie non-formala si in Romania”, spune Imre Nagy, vicepresedintele OPAC si coordonatorul intregului proiect.

Tinerii din Belgia, Franta si Italia, care si-au adus contributia la reusita intregului proiect, s-au declarat incantati de tot ce a presupus “Creative dialog throught circus”.

“Am venit pentru prima data in Romania, dar cu siguranta voi reveni! Totul a fost minunat, de la atelierele cu copiii, solidaritatea de grup si autogospodarirea din ultima saptamana, ospitalitatea cu care am fost primiti si prietenia de care au dat dovada colegii romani”, ne-a spus Sylvie, una dintre tinerele din Belgia care au participat la derularea acestui proiect.

Organizatorii evenimentului sunt convinsi ca filmuletele si fotografiile executate in perioada implementarii acestui schimb de tineri va fi un argument important pentru ca, anul viitor, Agentia Nationala pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale sa-si dea avizul pentru organizarea altei editii a taberei de circ si arta stradala “made” in Timisoara…

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.