Armata Romana isi sarbatoreste ziua la Iulius Mall. Un elicopter, taburi si defilari militare, in weekend, la Timisoara

TIMISOARA. Armata Romaniei la Iulius Mall – eveniment special ce se inscrie in seria manifestarilor dedicate sarbatoririi Zilei Armatei Romaniei se va desfasura sambata, 21 octombrie, intre orele 10.00 si 20.00, militarii Brigazii 18 Cercetare Supraveghere ,,Decebal” fiind prezenti la Iulius Mall Timisoara.

Cu aceasta ocazie, publicul este invitat sa participe la expozitii si concerte de fanfara, sa admire tinutele militare si sa se fotografieze la foto corner-ul tematic.

Sambata, la ora 10.00, elicopterul I.A.R. 330 Puma M va ateriza in parcarea Iulius Mall. Cei care doresc sa vada de aproape elicopterul din dotarea fortelor armate sunt asteptati pana la ora 16.00. Alaturi de acesta, in parcare vor stationa si trei transportoare blindate TAB. Tot in exteriorul Iulius Mall, specialistii vor prezenta tehnici de alpinism specifice, mai precis coborarea in rapel.

Surprize pentru clienti vor fi si in interiorul Iulius Mall. In zona demisol va fi amenajat un minipoligon pentru cercetarea tehnicilor de supravietuire. De asemenea, o expozitie de echipamente de comunicatii, folosite de Armata Romaniei in teatrele de operatiuni si de-a lungul timpului, va putea fi vizitata intreaga zi. Tot acolo, vor fi expuse piese de armament individual, aflate in dotarea Fortelor Armate Romane.

La foto corner-ul tematic din mall, in intervalul orar 10.00 – 20.00, clientii vor avea ocazia sa se fotografieze purtand diverse articole de uniforma militara, precum veste de protectie, casca de pilot si alte echipamente specifice aviatorilor, iar cei mici vor fi pictati pe fata in culori de camuflaj. Buna dispozitie va fi asigurata si prin caricaturile la minut care vor fi realizate de maestrul CRIV.

In intervalul orar 14.00 – 20.00, detasamente de militari vor defila in tinute militare prin mall, la interval de doua ore. Cei care indragesc muzica de fanfara o pot asculta, in intervalul orar 12.00 – 20.00.

in plus, servicii militare medicale, precum masurarea tensiunii arteriale sau a glicemiei, analize oftalmologice si prezentarea de tehnici de prim-ajutor, vor fi disponibile, de la ora 10.00, in interiorul Iulius Mall.

Toti cei care iși doresc o cariera militara vor putea afla mai multe amanunte de la punctul de informare-documentare, unde va fi prezentata oferta educationala a Ministerului Apararii Nationale.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.