Noutati :

Antrenorul lui ACS Poli si-a evaluat lotul. Ce spune Sunda despre transferurile facute in aceasta iarna!

21 februarie, 2014 - 09:55 PM
Autor: Daniela Surulescu      
Categorie: SPORT
0
ACS Poli va sustine primul meci oficial din acest an, luni, in deplasare la Gaz Metan Medias. Banatenii abordeaza a doua parte a campionatului cu opt nume noi in lot.
 Nou-veniti sunt, cel putin pana in acest moment, Dobrosavlevici, Himcinschi, Roman, Staicu, Ahmetovic, Morariju, Hassani si Mera.
Desi a recunoscut ca nu a fost exact campania de transferuri pe care si-ar fi dorit-o, anrenorul Aurel Sunda a incercat sa evidentieze aspectele pozitive ale acestei perioade de mercato.
„Era loc pentru mai bine, dar jucatorii transferati au fost dupa bugetul clubului, toata lumea a fost de acord cu transferurile lor. Am intinerit media de varsta a echipei prin aceste transferuri. Aveam 8 sau 9 jucatori peste 30 de ani, iar politica clubului a fost sa renuntam la niste jucatori care sunt spre apusul carierei sau pe curba descendenta a performantei sportive si sa aducem jucatori de perspectiva, care sa creasca. Decat sa tinem jucatori care nu jucau sau jucau foarte putin, jucatori de 31 sau 32 de ani, am adus mai multi jucatori tineri”, a spus Sunda, care a marturisit ca in mod normal  nu este de acord cu trialurile pentru selectarea jucatorilor de prima liga:‘Vreau sa spun din capul locului ca nu sunt adeptul trialurilor in Liga I. Se fac din cauza bugetului mai restrans, pentru a evalua jucatorii din zona, dar nu pentru a aduce jucatori in Liga I din trialuri”, a adaugat Sunda.
Facand o evaluarea a lotului timisorean, cu intaririle din aceasta iarna tehnicianul banatenilor a concluzionat: „Ca lot Poli se situeaza intre locurile 8 si 11-12”.
In ciuda rezultatelor deloc incurajatoare din amicale, Aurel Sunda s-a aratat increzator pentru meciul de la Medias.„Ne pregatim de doua luni de zile pentru acest joc, sper ca toata munca pe care am depus-o in acest timp sa se reflecte in joc, sa obtinem un rezultat bun. Orice meci de Liga I este un meci greu, dar si noi suntem in prima liga si eu am incredere in jucatori. Tot noi am batut pe Dinamo, pe CFR Cluj…Astia sunt jucatorii in care avem inceredere si mergem la un rezultat bun. Szekely este suspedat, este o pierdere pentru noi, dar cel care il vor inlocui trebuie sa demonstreze ca merita sa fie acolo, sa poarte tricoul de titular. Le-am spus ca tine de ei sa il pastreze”, a spus Sunda.
„Una sunt meciurile amicale, alta, cele oficiale. Si Mediasul in ultimele trei partide a suferit trei infrangeri. Si cei de la Medias au avut fluctuatii de forma, in primele etape au jucat mai slabut, au avut apoi 8 sau 9 etape un care nu au pierdut nici un joc. E clar ca nu va fi un meci usor, ei au jucatori experimentati, cu multe jocuri in Divizia A, incepand cu Todea, Florin Dan sau Ciprian Petre, dar si noi avem atu-urile noastre”, a adaugat Sunda.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor