
TIMIȘOARA. Trebuie să opteze pentru una dintre funcții, altfel sunt declarați incompatibili.
Noile modificări aduse Codului Administrativ prevăd ca funcționarii publici și personalul contractual din instituțiile statului să decidă ce funcțiune ocupă de mâine încolo.
La Timișoara și în județ, unii funcționari și-au înaintat demisiile, alții s-au suspendat și susțin că așteptă până la finalul acestei zile clarificări din partea Avocatului Poporului.
Agitația s-a declanșat în toate administrațiile locale din județul Timiș, dar și din întreaga țară, după ce o prevedere în noua lege a regimului incompatibilităților și al conflictelor de interese, publicată deja în Monitorul Oficial, care se va aplic de miercuri, 26 august, arată că persoanele care sunt angajate în instituțiile statului, în diferite functiuni, nu mai au voie să ocupe posturile de consilieri locali și județeni.
În cazul în care un consilier local ori județean își da demisia, în locul sau va intra următorul de pe lista electorală din 2024.
Prima demisie, un consilier USR care vrea să rămână director la stat
La nivelul Consiliului Local Timișoara, până la orele 14.30, nu a fost înaintată vreo demisie, potrivit reprezentanților primăriei.
La nivelul Consiliului Județean Timiș, a fost înregistrată o singură cerere de demisie din funcția de consilier județean, de către Laurențiu Vasile Marian (USR), care a decis că rămâne director la Sport Club Municipal, poziție în care a fost numit de administrația Fritz în luna februarie.
Prin Legea nr. 165/2026, regimul incompatibilităților și al conflictelor de interese aplicabil funcționarilor publici se extinde integral și asupra personalului contractual. Cei care dețin poziții în cadrul unor autorități sau instituții publice sunt incompatibili cu funcția de consilier local sau județean, iar marți, 25 august, este ultima zi în care aceștia trebuie să opteze pentru una dintre funcții.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!
Pareri
Foarte bine,o veste minunată.
Retroactiv s-au abia de acuma.🤣
Întreb ca proasta: deci cățeii trebuie să aleagă între funcția de consilier și cea de director de club sportiv, în timp ce lupii tineri pot fi și deputați, și rectori la al 4-lea mandat…
renunta consilierii locali la mandatul dat de cetateni prin vot?!? Asa ceva?!? Uite, Spritz nu vrea sa renunte!🤡😁🤡. Nici Sobolojaful care nici macar nu a fost votat de cetateni in functia de prim sinistru nu vrea sa renunte! (cred ca ii place foarte mult „doamnei” lui casa aia de la RAAPPS ocupata abuziv, ar avea scandal cu ea🤡😁🤡) Asa cum nici Grindeanu nu se dadea dus de la palatul Victoria cand se baricadase cu Ponta si isi inchipuiau ca ei doi sunt Guvernul🤡😁🤡
Vaaaai…
si bleaaaahhh…
Lasă că îți face baronul tău SimNordis castel la Moșnița și vei avea și tu un spațiu de protocol de la stat.
se dovedeste ce specimene apreciezi tu, gen M.C.V. asta care se vrea director sa faca… nimic, asa cum ai pus botul si la Uleiosu’ si la Petrov si la toti jegosii ce bat din gura… „principii”. Oare o fi din cauza ca esti la fel de infect?
bleah…
Una e să se vrea și alta să se ajungă. Șeful tău SimNordis însă a ajuns și a făcut de i s-a dus vestea la nivel național la ce palat are, din afaceri cu statul și salariul de bugetar, dar și experiență și școală de doi bani până să îl pună Grincheanu pe poziție. Așa că mai ușor cu vrajeāla și acuzele, că nu țin.
nu ziceai tu ce bun e petrov, uleiosu, mcv asta? Si daca tot zic mcv, pot sa ma refer si la macovei care a mintit cu tupeu jegos ca n-ar fi intrat pe contrasens, ba mai voia sa-l si „faca” pe procurorul care o ancheta. Astia sunt modelul tau, Bioxy, pe care i-ai apreciat, eu niciodata n-am spus de Freddy ca ar fi altceva decat un invartit de 2 bani si fara scoala, asa ca pe tine te va caza la castel sa-ti pui un minim de ordine in „gandire”.
esti penibil, bioxy, cauta-ti un job.
bleah…
Nu putinistule, nu era vreunul modelul meu, doar că dintre cei din meniu, adică de pe listele de vot, ăștia erau mai buni. Zici de Macovei dai uiți de Rodica Stănoiu, zici de Băsescu dar uiți de 7 case și muzeul din Zambaccian, Geoană garantat Vanghelie. Idem la județ, Alin Nica cu MCV erau mai cinstiți decât SimNorids și Popoviciu. Nu că ar fi genii sau cine știe ce trimiși divini, că oricum pentru voi e doar unul, adică guru securilă și eventual ca mână dreaptă, tânărul său protejat, pe care tu nu îl trimiți la muncă, deși mare lucru nu a făcut până acum în afară să se întâlnească cu agenți ruși. Așa c@ lasă vrajeāla că nu mai ține.
Aaaaa, aici nu mai se mai aplica retroactiv, nu-si mai pierd imediat functiile, nu?
Ba da, daca sunt condamnati penal definitiv ca si guru tau, Slitz. Daca nu, nu. Jegoasa secta mai sunteti!
O noua sansa ptr activistii de partid someri.
:)))
După asta urmează o nouă tură de angajări, nu? Ca doar rămân posturi călduțe libere și trebuie să le ocupe cineva și pe ele, cu toată problema deficitului, nu?
Astia platiti din buget, au fost invatati sa incaseze bani de peste tot! Acum cu legea salarizarii fac greva!
Au belit-o consilierii🤣🤣