Noutati :

Afara din Europa. Timisoara Saracens eliminata dupa o prestatie slaba in Germania

21 aprilie, 2018 - 05:56 PM
Autor: Daniel Neacsu      
Categorie: SPORT
0

Nimic nu prevestea un astfel de joc din partea campioanei Romaniei cu toate problemele din competitia interna. Fara vlaga, fara ambitie si determinare, fara orizont.

Asa s-a prezentat Timisoara Saracens la cel mai important joc din acest sezon, returul din semifinalele Continental Shield si meci ce putea readuce echipa banateana la masa bogatilor, adica in Challenge Cup. Doar pe final, baietii lui Sosene Anesi au aratat sclipiri din ceea ce pot, dar era deja prea tarziu. Heidelberg, campioana Germaniei, merge in finala competitiei dupa 27-15 (18-3).

Prima repriza a fost si cea mai slaba din istoria moderna a echipei banatene, iar in minutul 48, gazdele conduceau cu 24-3, rasturnand clar scorul din tur, cand banatenii s-au impus cu 26-20. Timisoara a dat semne ca poate reveni in joc, a dat doua eseuri, unul tranformat, dar prea putin. Heidelberg s-a impus meritat cu 27-15 si merge mai departe, iar Timisoara rateaza inca un sezon in rugby-ul european de calitate.

Pentru Timisoara au punctat: Simionescu, Stewart – eseuri, Rose – o penalitate, Samoa – o transformare.

Timisoara Saracens: Badiu, Radoi, Pungea, Poparlan, Drenceanu, Morrison, Rus, Stewart, Rupanu, Rose, Tangimana, Popa, Manumua, Simionescu, Fercu. Au mai jucat: Sabau, Militaru, Doge, Muresan, Lazar, Umaga, Shennan, Samoa.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor

loading...