Administratia Fritz ia imprumutul de 20 de milioane de euro ca sa acopere cofinantari la tramvaiele noi si Calea Bogdanestilor, dar si studii de transport de jumatate de milion de euro. Consiliul Local i-a dat unda verde

TIMISOARA. Va indatora Timisoara pentru urmatorii 15 ani cu un credit de 20 de milioane de euro, bani cu care sa acopere cofinantarile la proiecte pentru care au fost obtinute deja fonduri europene.

CITESTE SI: Dominic Fritz a scapat. Nu mai trebuie sa faca dovada domiciliului si a actelor de studii. Consilieri locali au revocat hotararile, dupa ce Raul Ambrus a sarit in barca USR PLUS. Care a fost pretul tradarii

Consiliul Local a decis ca administratia Fritz sa ia imprumutul de la Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare care va asigura contributia primariei la tramvaiele noi si la modernizarea bulevardului Bogdanestilor, dar si pentru documentatii de transport.

Inainte de votul din plenul de marti, consilierul local Dan Diaconu a cerut lamuriri legate de studiile privind rute de transport in comun care sunt cuprinse in acoperirea cheltuielii din acest credit.

E un credit important pentru zona de fonduri europene. Sunt proiecte care au nevoie de finantare ce ar putea fi recuperata mai apoi prin fonduri. Nu am inteles pentru ce sunt amestecate proiecte europene cu doua studii si nu inteleg in ce univers un studiu de rute de transport in comun poate sa coste 2,5 milioane de lei, adica 500.000 de euro. E un studiu pentru rute de transport in comun. Nu am niciun exemplu asemanator care sa ma duca la aceasta suma. Sigur ca ea, probabil, va scadea, dar mi se pare valoarea estimata extrem de mare.
Nu stiu cum actualizarea planului de mobilitate urbana durabila poate sa coste la fel de mult ca planul in sine, care a fost facut tot de BERD. N-am sa mai zic ca, dupa parerea mea, este prematur sa facem o actualizare a planului, dar aici tine de strategia dumneavoastra. Totusi, insist asupra sumei foarte mari pentru aceste doua studii„, a spus consilierul Dan Diaconu.

City-managerul Timisoarei Matei Creiveanu a sustinut ca gradul de indatorare al Timisoarei e foarte mic, a dat asigurari ca imprumutul nu impovareaza orasul, iar sumele studiilor au fost impuse de BERD.

Acest preacord e debutul unei colaborari pe termen lung cu BERD pe ce inseamna mobilitate urbana, transport. Au fost in special proiecte care beneficiaza de fonduri europene, iar una din principalele componente si avantaje de a conlucra cu BERD e componenta de asistenta.
Cele doua studii – planul de restructurare a transportului public in Timisoara a fost una din cerintele din vechiul Plan de Moblitate Urbana Durabila. Ne dorim ca aceste studii sa fie achizitionate in baza reglementarilor de achizitii ale BERD, pentru a fi siguri ca vom contracta servicii reale de consultanta si nu doar hartie. Volumul de suma este dat de BERD.
Ne-am bucura daca in urma procesului de achizitie vom achizitiona la un cost mai mic, dar un studiu bine facut mi se spune ca e de ordinul sutelor de mii de euro.
Strict formal, suma care e pentru studii va terbui incadrata in plafoanele locale si globale. Faptul ca sumele astea nu sunt incluse pe graficul de indatorare nu inseamna ca nu trebuie sa le dam inapoi. E o inlesnire pentru autoritatile publice care sunt la limita cu gradul de indatorare, nu e cazul Timisoarei si e un lucru bun, gradul de indatorare este jos in Timisoara.
Una peste alta da, e o mica complicatie administrativa. Nu cred ca una o va tine in loc pe celalalta. Daca vom avea tragerile aprobate de 19 milioane anul asta si inca un milion anul viitor, nu cred ca va fi o problema„, a sustinut Matei Creiveanu.

Viceprimarul Ruben Latcau a sustinut ca studiile pe transportul in comun sunt importante pentru dezvoltarea pe urmatorii 10 ani a retelei STPT.

In momentul asta, transportul public si rutele de transport public sunt dezvoltate la nivelul anilor ’80, in care in planificarea comunista erau uzine, cartiere dormitor. Ultimii 30 de ani au adus transformari majore si una dintre problemele sistemului de transport public din Timioara este ca nici nu raspunde nevoilor. Avem tramvai pe strada Alunis, intre case, dar nu avem in Torontalului, in zona de blocuri.
Ca noi sa stim cum trebuie sa ne dezvoltam reteaua in urmatorii 10 ani, avem nevoie de acest studiu si este unul esential. Costul cred ca nu este unul mare, cred ca ne putem bucura de o colaborarea cu BERD, contravaloarea acestui studiu va fi ulterior deductibla.
PMUD (Planul de Mobilitate Urbana Durabila, n.r.) este din 2015, de fapt cea mai mare problema nu este ca PMUD-ul din 2015 nu ar mai fi utilizabil, sunt lucruri mari din el care nu au fost indeplinite, dar marea problema pe care o avem este ca nu avem un model de transport actualizat. Avem niste comune care au trecut de 30 de mii de loc in ultimii 10 ani. Un obietciv principal este sa avem un model de transport bine pus la punct care sa ne permita sa luam decizii corecte administrativ„, a precizat viceprimarul Ruben Latcau.

Dan Diaconu a subliniat insa ca o actualizare a Planului de Mobilitate Urbana Durabila este prematura pana cand nu se incheie lucrari majore de infrastructura precum Centura Sud, Pasajul Solventul sau Inelul 4.

PMUD (Planul de Mobilitate Urbana Durabila, n.r.) este din 2015, modelul de transport este din 2016, si de atunci nu s-a intamplat nimic care sa duca la actualizarea lui. Putem discuta de actualizare cand centura este finalizata, Solventul si Inelul 4 sunt finalizate. Cred ca trebuie sa ajungem sa invatam sa folosim o platforma software. Daca de fiecare data facem o actualizare care costa cat planul de mobilitate durabila, cred ca nu este bine. Iar acest plan a fost facut cu BERD„, a spus consilierul Dan Diaconu.

In cele din urma, consilierii locali au decis cu 22 de voturi pentru si o abtinere sa dea unda verde contractarii acestui imprumut.

Va reamintim, pentru cele 21 de tramvaie noi turcesti, dar si pentru bulevardul Bogdanestilor, ADR Vest si Primaria Timisoara au iscalit in octombrie 2019 contractul de finantare de 51,82 milioane euro, din aceasta suma 28,87 milioane euro reprezentand finantare nerambursabila din fonduri europene, municipalitatea urmand sa asigure diferenta de aproximativ 20 de milioane.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Vad ca Dan Diaconu scrie o groaza de articole aici, ma intreb daca mai are timp si pentru munca in folosul orasului. In conditiile in care latratul la USR e pentru multi penelisti post cu norma intreaga.

  2. asta e „CADOUL Otravit” lasat de Robu care tot timpul spunea ca se poate face orice de la evenimentele culturale, Rugi, concerte, studii de fezabiltate orice.., o dat bani si la Catedrala Mantuirii neamului de la Bucuresti.. – pt ca NU conteaza cat costa: iei CREDIT faci pe datorie.. platesc.. urmasii se pare ca o mers o vreme asta mai ales cand si PNL o fost la putere

  3. BR…?