
TIMIȘOARA. Accident grav, noaptea trecută, lângă Timișoara.
Un băiat de 16 ani a murit după ce a fost lovit de mașină pe o stradă din Dumbrăvița.
CITESTE SI: Crimă în Timiș. Bărbat omorât pe malul Lacului Surduc
Copilul mergea pe carosabil, iar șoferul nu l-a observat și l-a izbit. Băiatul a fost preluat de o ambulanță și transportat de urgență la spital, unde s-a stins în brațele medicilor.
Polițiștii au deschis o anchetă.
“La data de 31 mai 2026, în jurul orei 23:12, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Blaise Pascal, din localitatea Dumbrăvița.
Din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 64 de ani, a condus un autoturism pe strada Blaise Pascal, dinspre strada Petofi Sandor înspre strada Victoria, iar la un moment dat a surprins și acroșat un pieton care s-ar fi aflat pe partea carosabilă.
În urma impactului, pietonul, un minor în vârstă de 16 ani, a fost grav rănit și transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. Ulterior, a fost declarat decesul acestuia.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ“, transmit pentru opiniatimisoarei.ro reprezentantii IPJ Timis.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!
Pareri
Un borfas de primar,in 2026 sa nu ai drumuri asfaltate si trotuare etc.Cati oameni mai trebuie sa isi piardă viata pana cand se vor lua niște măsuri!?.Sa iti fie rușine Horia Bugarin,esti o scursura USR-ista care nu da 2 bani pe siguranța cetățenilor.
Strada este asfaltată. După ce s-au plâns că nu e asfaltată, locatarii se plâng acum că se circulă cu viteză și nu sunt trotuare. Probabil viteza a fost cauza acestui trist accident.
Strada Blaise Pascal din Dumbravita e asfaltata din toamna anului trecut. Intr-adevar, nu are trotuare, nici calmatoare de trafic. E prevazuta cu iluminare pe stalpi de iluminat dar nu functioneaza toti, intotdeauna. Atat acum, de cand e asfaltata, cat si inainte cand era de pamant/piatra, se circula cu viteza mare si foarte mare. E o linie dreapta care face legatura intre centura si strada principala din Dumbravita. Condoleante familiei!
Cunosc strada,știu cum e,daca primarul avea bunul simt de a pune un amarat de trotuar,nu mai stătea aici sa discutam.Si de anul trecut din toamna ce a facut? 1 an dureaza sa fie facut un trotuar?
la 16 ani este adolescent dar voi spuneti ca este Copil pentru a pune greutate asupra acestui caz …100% nu a vrut nimeni sa creeze acest accident ..condoleante familiei
Este foarte trist ce se întâmplă din cauza inconștienței oamenilor …….. mor oameni nevinovați . Se pare ca încă odată ne dăm seama ca cei aleși în afară de aș umple conturile nu au alte preocupări , pentru siguranța noastră și a copiilor noștri nu fac nimic . Eu am rămas șocat săptămâna trecută când am văzut în Timișoara lângă liceul Logos ca autoritățile s-au apucat de renovarea trotuarelor nimic de zis ceva bun dar inconștiență lor e ca nu ai cum sa te apuci de renovarea trotuarelor pe ambele sensuri de mers copii find nevoiți să meargă printre mașinile care circula pe un drum foarte îngust . Cei care au dat drumu lucrărilor și-ar lăsa copii să meargă la școală în condițiile pe care ei le fac ???? Timisoara 2026 Romania cine răspunde de accidentele astea???