A murit actrita Cristina Stamate

Actrita Cristina Stamate, in varsta de 71 de ani, a murit la Spitalul Floreasca, luni dimineața, la 4 zile dupa decesul Stelei Popescu.

CITESTE SI: Spectacol in fiecare zi. Ceremonie de schimbare de garda, la Timisoara, ca acum 300 de ani, in Cetate. Cine va imbraca uniformele unitatii militare imperiale

Cristina Stamate a fost internata la Spitalul Floreasca de cateva zile, in stare grava, fiind adusa de un echipaj SMURD. Potrivit unor surse medicale, actrita era inconștienta, deshidratata, cu hipertensiune. Avea mai multe afectiuni si era internata la Sectia de Terapie Intensiva a unitatii medicale.

Cristina Stamate a fost operata pe cord deschis, in ianuarie 2015. Interventia a constat in inlocuirea valvei mitrale cu o proteza si montarea a trei by-pass-uri aortocoronariene pentru revascularizarea muschiului cardiac.

Cristina Stamate, actrita a Teatrului de Revista “Constantin Tanase”, avea “vocatia iubirii fata de tot ce este frumos pe lume”, asa cum a caracterizat-o prietena ei, Stela Popescu. A jucat in sute de spectacole de revista, a scris o carte si a fost profesoara de teatru pentru copii.

Actrita suferea de insuficienta mitrala si cardiopatie ischemica, iar in urma cu doi ani a suferit o interventie chirurgicala complicata pe cord deschis.

Indragita actrița s-a nascut pe 8 februarie 1946, la Bucuresti. A absolvit IATC in 1967 si a jucat toata viata la Teatrul de Revista Constantin Tanase din Bucuresti, aparand in numeroase spectacole, cum ar fi Arca lui Nae și Vasile, Bufonii Regelui, Idolul femeilor, Revista Revistelor și Vara nu-i ca iarna.

De-a lungul carierei, a aparut insa și in filme ca Grabește-te incet, in 1981, și Secretul lui Bachus, in 1984. De asemenea, actrita a scris si volumul “Femeia Hopa Mitica”.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.