Corp nou de cladire, cu bani europeni, pentru o scoala din Timisoara

TIMISOARA. Un corp nou de cladire va fi construit, la Timisoara, cu ajutorul fondurilor europene. Reprezentantii ADR Vest si cei ai Primariei Timisoara au semnat contractul de finantare al proiectului „Construire corp P + 1E la Scoala Gimnaziala nr. 13 din Timisoara, str. Muzicescu, nr.14”.

CITESTE SI: Roata panoramica, in premiera la Timisoara, la Targul de Craciun din Iulius Town

Proiectul in valoare de aproape 4 milioane lei, dintre care 3,7 milioane lei – fonduri nerambursabile, prevede ridicarea si dotarea unui corp nou de cladire. Noua constructie va avea inclusiv o sala de sport dotata cu mobilier si logistica pentru practicarea unor sporturi precum gimnastica, volei sau baschet, precum si o tribuna cu 30 de locuri.

Tot in cadrul proiectului, salile de clasa vor fi dotate cu mobilier, table magnetice, computere si aparate de aer conditionat, precum si cu scaune cu elevator pentru persoanele cu dizabilitati.

Proiectul este finantat prin Programul Operational Regional 2014 – 2020, Axa prioritara 9 – Sprijinirea regenerarii economice si sociale a comunitatilor defavorizate din mediul urban.

Lucrarile la noul corp de cladire ar trebui finalizate pana la finalul anului 2023.

La Scoala Gimnaziala nr.13 din Timisoara invata in prezent peste 600 de elevi.

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.