E oficial! Nu se mai sustin probele de competente orale si digitale de la Bacalaureat, in acest an

Guvernul a adoptat miercuri ordonanta de urgenta potrivit careia, la examenul national de bacalaureat 2021, se echivaleaza/se recunosc probele de evaluare a competentelor lingvistice si digitale, avand in vedere „organizarea examenului de bacalaureat in conditii exceptionale”.

„Masurile adoptate vizeaza interesul elevilor, avand in vedere organizarea examenului de bacalaureat in conditii exceptionale, conforme cu normele de protectie sanitara aplicabile in perioada de alerta, pentru anul şcolar 2020-2021. Astfel, la examenul national de bacalaureat, se echivaleaza/se recunosc probele de evaluare a competentelor, respectiv:
– proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orala in limba romana;
– proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orala in limba materna, pentru elevii care au urmat studiile liceale intr-o limba a minoritaţilor naţionale;
– proba de evaluare a competentelor lingvistice intr-o limba de circulaţie internaţionala studiata pe parcursul invaţamantului liceal;
– proba de evaluare a competentelor digitale.”

Ministerul Educatiei va emite ordinul de aprobare a metodologiei de punere in aplicare a acestei masuri in termen de 15 zile de la intrarea in vigoare a ordonantei de urgenţa”, noteaza Hotnews.ro.

In prezent, calendarul examenului de Bacalaureat 2021 prevede evaluarea competentelor in perioada 14-25 iunie la prima sesiune si perioada 23-31 august pentru sesiunea din toamna. Probele scrise ale examenului se vor desfasura intre 28 iunie si 1 iulie la prima sesiune si 16-19 august, in sesiunea de toamna.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.