Un restaurator profesionist, director interimar la Muzeul National de Arta Timisoara. Va fi organizat concurs

TIMISOARA. A fost numit interimar un nou manager la Muzeul National de Arta Timisoara, dupa indepartarea profesorului Victor Neumann, caruia la evaluarea activitatii i-au fost date note prea mici pentru a mai putea continua cu un mandat la conducerea institutiei.

CITESTE SI: Mesaj transant de la Timisoara pentru ministrul Justitiei. Fostul presedinte al Tribunalului Timis: Plecati acasa, dle Stelian Ion, aveti in sange secretarul de partid care isi cheama ‘slugile’ la raport 

Noul director este Filip Adrian Petcu, epert al Ministerului Culturii si restaurator de pictura, cu o experienta profesionala de 13 ani, timp in care a urmat mai multe cursuri (Ministerul Culturii), burse (J. P. Getty F., Yale Conserving Canvas Symposium) si stagii de perfectionare în specialitate în tara si strainatate. Managerul interimar a fost implicat în proiecte importante ale institutiei, cum ar fi autorizarea primului laborator de restaurare acreditat din Regiunea de Vest a Romaniei. De asemenea, Filip Adrian Petcu este lector univ. la Facultatea de Arte si Design a Universitatii de Vest din Timisoara si are calitatea de membru fondator si director al CR-CERC – Centrul Regional de Cercetare si Expertiza în Restaurare si Conservare, din cadrul aceleiasi facultati.

In perioada in care se pregateste documentatia pentru organizarea concursului de ocupare a functiei de manager definitiv, principala sarcina a conducerii interimare este asigurarea unui cadru optim pentru buna functionare a institutiei”, a declarat Filip Petcu, manager interimar al Muzeului National de Arta Timisoara.

Fostul director Victor Neumann a fost notat cu 6 la ultima evaluare a activitatii si a plecat de la conducerea muzeului dupa 8 ani.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.