CCIA Timis face inscrieri la o noua serie de programe GRATUITE de profesionalizare a angajatilor

TIMISOARA. In calitate de lider al Proiectului “Resurse umane competitive pentru adaptarea la SNCDI in Regiunea Vest”, Camera de Comert, Industrie si Agricultura Timis, demareaza inscrierile la o noua serie de programe autorizate de calificare, initiere si specializare ale angajatilor, adaptate la dinamica sectoarelor economice din care fac parte, menite sa ofere acestora posibilitatea de a-si imbunatati competentele profesionale.

Cine poate participa?

La aceste cursuri se se pot inscrie doar angajati cu contract individual de munca (norma intreaga sau timp partial) dintr-un IMM din Regiunea Vest, nu au functie de conducere in cadrul companiei si au resedinta in unul din cele patru judete ale Regiunii Vest: Timis, Arad, Caras-Severin,Hunedoara. Nu pot participa la cursuri persoanele care asigura managementul strategic al companiei si care ocupa pozitii de management (manager/director general, manager/director executiv, director adjunct, manager de departament, manager de proiect, manager de linie), angajatii din departamentele de resurse umane cat si persoanele care isi gestioneaza propriile afaceri.

Cele trei cursuri autorizate sunt urmatoarele:

Curs de initiere RESPONSABIL DE MEDIU (Cod COR 325710) – 40 ore

Tematica: Gestionarea cerintelor legale de mediu; Elaborarea programului de management de mediu; Elaborarea programului de monitorizare a factorilor de mediu; Monitorizarea factorilor de mediu; Realizarea auditului intern; Elaborarea programului de audit intern; Supravegherea activitatii pentru prevenirea efectelor provocate de situatiile de urgenta; Raportarea activitatii de mediu; Elaborarea documentatiei sistemului de management de mediu.

Curs EXPERT ACCESARE FONDURI STRUCTURALE SI DE COEZIUNE EUROPENE (Cod COR 242213) – 40 ore

Tematica: Cursul acopera intreaga tematica necesara accesarii si obţinerii surselor de finanţare, indiferent de tipul de program: Programe de finantare prin care se pot obtine bani europeni nerambursabili pentru nevoile de dezvoltare ale firmei / institutiei; Pasii / etapele pentru obtinerea unei finantari nerambursabile; Modul de completare a unei cereri de finantare; Accesarea si utilizarea corecta a fondurilor europene; Ce implica din partea firmei / institutiei gestionarea unui proiect finantat din fonduri structurale; Nereguli si fraude in realizarea si derularea proiectelor ce beneficiaza de cofinantare europeana.

Curs CONTABIL (Cod COR 331302) – 120 ore

Tematica: Notiuni introductive; intocmirea, corectarea, arhivarea si reconstituirea documentelor primare; Inventarierea patrimoniului; Contul; inregistrarea operatiunilor economico-financiare; intocmirea balantei de verficare si a situatiilor financiare; Monografie contabila. Partea practica care priveste intocmirea documentelor primare, inregistrarea in contabilitate a operatiunilor economico-financiare si obtinerea balantei de verficare se fac utilizand aplicatiile informatice.
Cursurile se desfasoara la sediul Camerei de Comert, Industrie si Agricultura Timis din Timisoara, Piata Victoriei nr.3 si/sau la Centrul Regional de Afaceri al CCIA Timis din Bd. Eroilor de la Tisa nr.22, in sistem clasic cu respectarea normelor de distantare si protectie impuse de restrictiile in vigoare.

Proiectul este finantat prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020, Axa Prioritara 3:“Locuri de munca pentru toti” si are ca obiectiv facilitarea accesului angajatilor la programe de formare profesionala destinate imbunatatirii statutului profesional si conditiilor de la locul de munca, contribuind astfel la cresterea productivitatii muncii.

Informatii suplimentare si inscrieri la cursuri:
Pentru orice intrebari va stam la dispozitie pe adresa: [email protected] si la nr. de telefon: 0722 361 663.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.