TIMISOARA. O rețea de 31 de senzori, dintre care 20 vor fi amplasați în întreg județul Timiș, va monitoriza poluarea din zonă. Totul cu bani europeni.
La Consiliul Județean Timiș a fost lansat proiectul „Blue Sky – Soluția transfrontalieră la poluarea aerului”, finanțat prin Programul Interreg IPA România–Serbia 2021–2027. Proiectul va fi implementat pe o perioadă de doi ani, în parteneriat cu autorități și instituții din Zrenjanin și Timișoara.
Bugetul total al proiectului este de peste 1,4 milioane de euro, din care 85 la sută reprezintă finanțare nerambursabilă.
”Vor fi 31 de senzori de măsurare a poluării, dintre care 20 vor fi în Timiș și 11 în Zrenjanin. Pe lângă aceasta mai avem 2 stații mobile care vor fi utlizate la nevoie prin gestiunea partenerilor noștri de la Universitatea Politehnica Timișoara. La Consiliul Județean avem achiziționată o dronă care va măsura calitatea aerului în situațiile dificile pe care le vom întâmpina. Achizițiile sunt demarate, contractele sunt încheiate. În momentul în care se identifică situații de poluare se intervine cu stațiile mobile și cu drona și datele se transmit autorităților de mediu. Pe lângă senzori se pot face sesizări din partea autorităților și a cetățenilor. Avem și o aplicație, datele din aplicație se pun la dispoziția celor care doresc”, a declarat Alexandru Iovescu, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș.
În Timiș, cei 20 de senzori vor fi montați în urmăoarele locații: Timișoara, Lugoj, Buziaș, Ciacova, Sânnicolau Mare, Deta, Gătaia, Jimbolia, Recaș, Comloșu Mare, Fieni, Dumbrăvița, Ghiroda, Giroc, Tomești, Orțișoara, Săcălaz, Sânmihaiu Român, Teremia Mare, Beba Veche.
Pareri
De parcă nu se stie cit de poluata e zona …
Romania si Serbia sunt exempke de predar la Facultatile de Administratie Punlica despre CUM SE FURA fara jena toate fondurile publice… 2 țări ultra CORUPTE cu JUSTITIE similară: CONTROLATA POLITIC…
Politicul controleaza justitia, justitia controleaza politicul… Iar „fortele binelui” controleaza (si decid) cum se controleaza astea doua intre ele. Se numeste „checks and balances”, o expresie americana! Democratie adica! „Ce-mi plac glumele mele”… dar ca sa-ti placa si tie trebuie sa stii care sunt „cheile”. „Justitiei”. trei de-ai mei au arestat pe alti trei de-ai mei si asta ma nemultumeste teribil, pe tine nu?