Opinia Timisoarei

28 de firme vor sa faca documentatia pentru drumul de mare viteza Filiasi- Lugoj. Anuntul ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu despre soseaua care va lega Banatul de Oltenia

TIMISOARA. Dupa ce in urma cu cateva luni  erau lansate primele licitatii pentru realizarea studiilor de fezabilitate pentru viitorul drum de mare viteza Filiasi – Lugoj, acum ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anuntat ca nu mai putin de 28 de firme si-au depus ofertele pentru realizarea documentatiilor pentru soseaua ce va lega Oltenia de Banat.

CITESTE SI:  Se fac primele lucrari mai insemnate pe santierul Pasajului Solventul, dupa ce in urma cu o luna Primaria Timisoara ameninta cu rezilierea contractului. Santierul ar trebui sa fie gata intr-un an si jumatate. Foto

Drumul, care va avea o lungime de aproximativ 230 de km, este impartit in 4 loturi, astfel incat pe masura ce sunt finalizate Studiile de Fezabilitate sa poata fi lansate cat mai eficient in licitatie contractele pentru proiectare si executie:
– Lotul 1 (Filiași-Drobeta Turnu Severin), are o lungime de aproximativ 70 de km și o valoare estimată a contractului pentru elaborarea SF de 28,19 milioane de lei fără TVA
– Lotul 2 ( Drobeta Turnu Severin – Domașnea), are o lungime de aproximativ 65 de km și o valoare estimată a contractului pentru elaborarea SF de 47,79 milioane de lei fără TVA
– Lotul 3 (Domașnea-Caransebeș), are o lungime de aproximativ 45 de km și o valoare estimată a contractului pentru elaborarea SF de 25,38 milioane de lei fără TVA.
– Lotul 4 (Caransebeș-Lugoj), are o lungime de aproximativ 50 de km și o valoare estimată a contractului pentru elaborarea SF de 18,79 milioane de lei fără TVA„, a scris ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.

Realizarea documentatiei va avea o durata diferita pentru fiecare tronson de drum.

Durata Contractelor pentru realizarea Studiilor de fezabilitate este cuprinsă între 18 și 26 de luni:
1. Filiași – Drobeta Turnu Severin:18 luni
2. Drobeta Turnu Severin -Domașnea: 26 de luni
3. Domașnea-Caransebeș: 22 de luni
4. Caransebeș – Lugoj:18 luni„, a mai precizat Grindeanu.

Exit mobile version