Noutati :

Victor Ponta: CAS scade cu 5 puncte din octombrie, fara acordul FMI

12 iunie, 2014 - 09:50 PM
Autor: Anonim      
Categorie: NATIONAL
0

Contributiile de asigurari sociale vor fi reduse la angajator cu cinci puncte procentuale, dar de la 1 octombrie, cu un impact bugetar de 850 milioane lei, fara majorarea deficitului bugetar, a anuntat premierul Victor Ponta, precizand insa ca masura nu are acordul FMI, ci este asumata de Guvern.

El a precizat ca masura va fi introdusa printr-un proiect de lege pe care Guvernul il va trimite saptamana viitoare Parlamentului si reprezinta o decizie „rezonabila si sustenabila” pe care Guvernul si-o asuma.

„Consideram ca reducerea CAS cu cinci puncte trebuie aplicata chiar de anul acesta si putem sa ne permitem acest lucru. Putem in mod rezonabil si sustenabil sa transmitem catre Parlament proiectul de lege privind reducerea CAS cu 5 puncte pentru ultimul trimestru, incepand cu 1 octombrie, deoarece in acest fel nu trebuie sa crestem niciun fel de taxa sau impozit. Avem capacitatea, fiind buni gospodari ai bugetului si avand incasari suplimentare si cheltuieli mai mici, pentru 2014, de a acoperi impactul negativ”, a spus Ponta.

El a sustinut ca cele 850 milioane lei necesare acoperirii impactului aferent ultimului trimestru sunt disponibili in buget.

„Acordul cu FMI, Comisia Europeana si Banca Mondiala ramane functional, nu se intrerupe, reziliaza sau denunta (…) Principalii beneficiari vor fi angajatii, pentru ca angajatorii – si asta vom urmari in mod clar – vor scoate la suprafata acele contracte de munca din zona gri, in care pe cartea de munca sunt mai putini bani decat in realitate pentru a se evita impozitarea si, in al doilea rand, crearea de noi locuri de munca”, a afirmat Ponta.

Intrebat insa daca reducerea CAS din octombrie are acordul FMI si al Comisiei Europene, premierul a raspuns ca nu, deoarece nu exista nici acord, nici dezacord, Fondul solicitand doar respectarea tintelor macroeconomice, iar cand au fost taiate salariile si pensiile nu a existat nici atunci un acord al Fondului.

„Nu, pentru ca institutiile internationale au spus un singur lucru: in primul rand, ramanem in tintele de deficit, iar acordul institutiilor pentru anii care urmeaza se va da in baza discutiilor pe care le avem la sfarsitul lunii noiembrie pentru bugetul 2015 si 2016. Nu, nu e niciun acord si niciun dezacord. Cand s-au taiat salarii si pensii, nu le-a taiat FMI-ul, le-a taiat Guvernul Romaniei. Cand le-am dat inapoi, le-am dat noi. Cand scadem CAS, le scadem noi. Ei ne cer un singur lucru, sa ne pastram obligatiile asumate privind tintele mecroeconomice si, de asemenea, sa continuam reformele structurale si sa imbunatatim managementul societatilor cu capital de stat”, a raspuns Ponta.

El a asigurat ca impactul reducerii CAS din octombrie va fi acoperit strict din incasari bugetare si ca masura nu este una temporara, nefiind gandita doar pana la finele acestui an.

La randul sau, ministrul Finantelor, Ioana Petrescu, intrebata ce explicatii a primit din partea FMI pentru refuzul de a accepta reducerea CAS, a aratat ca au fost negocieri „destul de dificile”, cu mai multe scenarii care nu prevedeau insa introducerea unei noi taxe pentru mediul de afaceri in schimbul reducerii CAS.

„Am fost in schimb de acord cu principiul ca trebuie sa stam in tinta de deficit si de aceea, pana la urma, am ajuns la concluzia ca este mai intelept sa aplicam aceasta masura numai de la 1 octombrie, cu un impact mult mai redus (…) Cei de la FMI vor fi aici in noiembrie si vom discuta bugetul pe 2015, iar noi ne angajam ca acel buget sa indeplineasca tintele de deficit si vom continua aceasta masura, dar in momentul acela se vor lua decizii in cel fel noul buget va satisface si conditia de mentinere a deficitului si de a mentine aceasta masura de reducere a CAS cu 5 puncte la angajator”, a spus ministrul.

Petrescu a mai afirmat ca reducerea CAS cu 5 puncte din luna iulie a fost „planul initial”, dar a trebuit respectata tinta de deficit si evitata introducerea unei alte taxe.

Ministrul nu a dorit sa explice de ce Guvernul nu considera acordul cu FMI ca fiind „suspendat” in conditiile in care expertii Fondului pleaca fara o scrisoare de intentie, desi a mai existat o situatie similara si in care acordul a fost considerat suspendat, Petrescu spunand doar ca acordul este in derulare.

Surse oficiale au declarat anterior agentiei MEDIAFAX ca Guvernul si Fondul Monetar International nu au ajuns la un acord pentru reducerea CAS cu cinci puncte procentuale de la 1 iulie.

Romania s-a angajat prin acordurile cu institutiile financiare internationale ca deficitul bugetar din acest an sa nu treaca de 2,2% din PIB.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor