Universitatea Politehnica Timisoara este reprezentata la Campionatul European Universitar de Badminton din Olanda

Realizarile de natura sportiva ale stundentilor politehnisti continua sa fie un motiv de mandrie institutionala. Dupa castigarea in primavara a Campionatului National Universitar de Badminton, Marius Corciuc, proaspat absolvent al Facultatii de Constructii, va reprezenta Universitatea Politehnica Timisoara in Olanda la Campionatul European Universitar de Badminton.

Din echipa timisorenilor mai fac parte: fratii Mircea si Radu Vasiu (UPT), Calin Popescu (UPT), Oana Mircu (UVT) si Beatrice Csehak (UVT). Pregatirea tinerilor este indrumata de doamna antrenor Corina Dan.

Campionatul European se va desfasura la Rotterdam, Olanda, in perioada 1-10 august 2014, iar participarea timisorenilor este posibila datorita sprijinului logistic si financiar oferit de Universitatea Politehnica Timisoara, Federatia Romana de Badminton si Federatia Sportului Scolar si Universitar.

 „Universitatea Politehnica Timisoara acorda o importanta deosebita sportului si performantei. Chiar daca prin traditie nu suntem in primul rand asociati cu badmintonul, rezultatele exceptionale obtinute constant de studenti de-ai nostri precum Marius Corciuc sau fratii Vasiu ne bucura si ne impulsioneaza. Nu am ezitat sa sprijinim participarea lor la campionatul din Olanda si speram ca tot mai multi studenti sa le urmeze exemplul.”, a declarat rectorul UPT, prof. dr. ing. Viorel – Aurel Serban.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.