Noutati :

Un mare bulevard din Timisoara isi schimba numele si vom avea strada Petre Tutea!

9 decembrie, 2014 - 01:29 PM
Autor: Roxana Deaconescu      
Categorie: ADMINISTRATIE
3

TIMISOARA. Desi au creat controverse dupa ce au anuntat ca vor ca o strada din centrul orasului sa poarte numele „Petre Tutea”, reprezentantii Primariei Timisoara nu se lasa. Consilierii locali au pe mese, marti, un proiect prin care atribuie nume la doua strazi si schimba denumirea unui mare bulevard din Timisoara.

Este vorba despre „Bulevardul Iosif Bulbuca”, artera de circulatie care se va numi „Liviu Rebreanu”. Vorbim despre tronsonul Spitalul Judetean – Soarelui, intre Calea Martirilor si Calea Buziasului, care in trecut s-a mai numit „Liviu Rebreanu”, insa numele acestuia a fost schimbat printr-o hotarare data de Consiliul Judetean Timis in anul 1993. Revenirea la denumirea veche se face la propunerea primarului Nicolae Robu, fiind supusa deja dezbaterii Comisiei de Atribuire sau Schimbare de Denumiri Strazi.

CITESTE SI: Bulevardul Iosif Bulbuca devine istorie. Spitalul Judetean Timisoara isi schimba adresa. Pe ce strada va fi?

Mica straduta care nu are inca nume din zona Cetate, situatia intre strada Eugeniu de Savoya si strada Proclamatia de la Timisoara, perpendiculara pe acestea, intre imobilele cu numerele 5 si 7 de pe strada Proclamatiei de la Timisoara, se va numi asadar „Petre Tutea”.

CITESTE SI: Straduta pietonala zisa si str. ‘Fara nume’ din centrul Timisoarei va avea in sfarsit un nume: Strada Petre Tutea!

opiniatimisoarei.ro a scris inca din luna ianuarie despre aceasta artera, imediat dupa aceasta mai multi profesori universitari au semnat o scrisoare spunand ca nu sunt de acord ca straduta din centrul orasului sa poarte numele lui Petre Tutea, „un legionar convins, o personalitate controversata si neconsonanta cu spiritul civic si cultural al Timisoarei”.

CITESTE SI: Profesorii Facultatii de Stiinte Politice de la UVT se revolta: Petre Tutea nu poate avea o strada in Timisoara. De ce?

Iata ca reprezentantii Primariei Timisoara nu renunta la idee. De asemenea, ei vor denumi si intrarea noua situata intre strazile Gavril Musicescu si Mures, perpendiculara pe strada Gavril Musicescu, intre imobilele cu numele 125 si 127. Aceasta va purta numele „Intrarea Josef Klapka”.

Proiectul de hotarare este unul mai vechi, din luna ianuarie a acestui an, insa propunerile trebuiau sa fie dezbatute si de o comisie formata la nivelul judetului, care are insa doar caracter consultativ.

„Comisia Judeteana privind atribuirea sau schimbarea de denumiri a aprobat lista cu propunerile transmise de noi, cu amendamente constand in inversarea intre ele a denumirilor propuse, stabilind pentru Intrarea noua, din zona Mures – Musicescu, tronsonul 1, denumirea <<Strada Petre Tutea>> in loc de <<Intrarea Joseph Klapka>>, respectiv pentru Strada noua din Zona Cetate, tronsonul 2, denumirea <<Intrarea Joseph Klapka>>, in loc de <<Strada Petre Tutea>>, insa avizul Comisiei Judetene privind atribuirea sau schimbarea de denumiri are caracter consultativ”, se arata in referatul ce insoteste proiectul de hotarare.

Mai ramane doar ca alesii locali sa aprobe proiectul si cele trei artere de circulatie in cauza vor avea denumiri noi.

_____

UPDATE: Proiectul de hotarare a fost aprobat exact asa cum a fost propus: strada din centru poarta numele lui Petre Tutea, intrarea din zona Mures-Musicescu se numeste Intrarea Josef Klapka, iar Bulevardul Dr. Iosif Bulbuca a redevenit Bulevardul Liviu Rebreanu.

Rating

  • 3comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. Strada fara nume este cu totul altceva…Sorry, dar este strada dintre cele doua cladiri dupa ce trecuói de Piata Sf. Gheorghe, pe stanga

  2. Ca a fost Tutea legionar, ca s-ar putea schimba in „tuta” , ca au facut-o pe „Lidia” curva, ca-l schimaba iar pe Rebreanu… in Rebreanu…
    de aici castiga in orice caz cineva (sau mai multi): locatarii, firmele si institutiile trebuie sa-si schimbe adrese, buletine, acte, carti de vizita si ce-o mai fi…. Alti bani, alta distractie…..

  3. Deci sau decis pt. numele unui …, ca nu puteau gasi persoane mai meritorii decat el (si va rog nu ma luati cu a fost in inchisori comuniste sa-i iertam pacatele din tinerete).