Noutati :

Terenuri de peste 500 de milioane de euro pe piata imobiliara din Timisoara din scoaterea fabricilor in afara orasului

24 martie, 2013 - 11:33 PM
Autor: Gheorghe Ilas      
Categorie: ECONOMIC
3

TIMISOARA. Prima fabrica ce si-a relocat o parte din productie in cladiri noi, in Parcul Industrial din Freidorf, este Elba. Procesul este ireversibil, in concordanta cu normele UE si si-a pus, deja, amprenta asupra pietei imobiliare.

Relocarea fabricilor din Timisoara, in concordanta cu normele de mediu impuse de Uniunea Europeana, ar elibera circa 100 de hectare de teren intravilan, in valoare de peste 500 milioane de euro. Chiar daca operatiunea de lichidare a minizonelor industriale din orase trebuie finalizata pana in anul 2020, patronii si managerii colosilor industriali din orasul de pe Bega au inceput sa-si scoata proprietatile la vanzare, acestea fiind deja incluse in portofoliul agentiilor imobiliare. Terenurile pe care au stat odinioara fostele fabrici sunt extrem de atractive si de profitabile pentru investitori, care sunt dispusi sa achite de la 700 de euro pana la 1.500 de euro pentru fiecare metru patrat.

“Relocarea are si avantaje si dezavantaje. Unul dintre avantaje tine de scaderea cheltuielilor cu impozitul pe cladiri si teren. in prezent, impozitul pe cladirile din oras este cu 1,5% din valoarea cladirilor mai mare fata de anii anteriori, iar in comunele din jurul acestuia acelasi impozit pe proprietati este de trei ori mai mic, adica 0,5% din valoarea de inventar. Dezavantajul ar fi lipsa utilitatilor”, spune Nicoleta Pop, patroana unei agentii imobiliare din oras.

Unul dintre primii manageri-patroni care au luat in considerare imperativul relocarii fabricii a fost Maria Grapini, de la Pasmatex.

„Am cumparat terenul de langa Solectron, cu un milion de euro, si speram sa mutam acolo fabrica cat mai repede. Investitia totala este estimata la patru milioane de euro. Toti cei care au spus ca o fabrica de confectii nu are ce cauta in centrul orasului pot fi linistiti”, spunea Grapini la vremea respectiva. Criza economica i-a dat planurile peste cap, iar fabrica de confectii continua sa functioneze in centrul orasului.

In aceeasi perioada a inceput forfota relocarii si la Elba Timisoara, insa spre deosebire de Pasmatex, fabrica de la Gara Mare s-a mutat deja in Parcul Industrial din Freidorf.

„Mutarea fabricii am gandit-o inainte de a incepe criza economica, in 2006. in 2007 am avut aprobarile si am concesionat terenul necesar, in suprafata de de opt hectare, pentru o perioada de 49 de ani, apoi am inceput sa construim. in 2008 a venit criza, Pitestiul a inchis portile si a trebuit sa trimitem si noi 800 de oameni in somaj tehnic. Eram intr-o situatie cum se poate mai rea. Erau pusi stalpii pentru constructia halelor si inca nu stiam ce facem. Noroc ca Dacia Pitestiul a reluat productia si, pas cu pas, ne-am revenit si noi. Era programat ca in doi ani sa ne mutam. Acum, in vara acestui an vom avea toata fabrica mutata aici”, spune directorul general al Elba Timisoara, Gheorghe Cocian. In locul fabricii de la Gara Mare ar putea sa apara un cartier rezidential.

”In prezent, pe locul vechii fabrici a mai ramas partea de corpuri de iluminat. Locatia este la dispozitia oricarui investitor interesat. Vorbim de sapte hectare de teren. Italienii vor sa construiasca un cartier rezidential, cu blocuri de locuinte, mall, piscine, terenuri de sport. M-as bucura sa se faca acest proiect. Practic se poate muta centrul orasului pe locul vechii fabrici Elba”, mai spune Cocian.

Dezvoltatorii imobiliari au tatonat si achizitionarea terenului de la Guban sau Banatim, dupa ce astfel de tranzactii au dus la disparitia fabricilor Modern, Ciorapi, Palarii sau Electrometal.

„Dezvoltatorii imobiliari din oras ne-au contactat de mai multi ani, constant, cu oferte pentru cumpararea spatiului pe care este amplasata fabrica Guban”, spunea, in urma cu cativa ani, directorul fabricii, Gheorghe Petru.

Pretul minim de vanzare a celor 3,5 hectare de teren era, inainte de criza, de 40,8 milioane de euro, adica circa 1.200 de euro/mp.

“In cazul in care vom reloca unitatea de productie in afara orasului, asa cum suna si recomandarile europene, nu se pune problema sa vindem terenul pe piata imobiliara. Varianta care a fost discutata de patronatul nostru vizeaza asocierea cu eventualul investitor. Noi venim cu terenul si el cu banii”, spunea si directorul adjunct de la Banatim, Eugeniu Cicoare. Criza economica a mai temperat avantul dezvoltatorilor imobiliari, astfel ca si planul relocarilor de fabrici a fost “restructurat” din mers…

Rating

  • 3comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. Cand se vor reloca Azur, P&G si Continental vom putea rasufla linistiti. La propriu!

  2. 700euro/mp, 1500euro/mp, eu zic ca suntem in Timisoara nu in Monaco ! ! ! ! !

  3. Dar la Kandia,fosta fabrica de ciocolata ce au de gand sa faca,ca s-a transformat intr-o ruina pe zi ce trece,mai bine ar demola naibii cladirea aia sa faca ceva acolo.