S-a stabilit CAUZA MORTII lui Emanuel, copilul de 2 ani disparut la Ocna de Fier si gasit fara suflare

CARAS-SEVERIN. Medicii legisti de la Resita au efectuat autopsia cadavrului lui Emanuel Beniamin Bobic, micutul in varsta de numai 2 ani, care a fost gasit mort la doua zile dupa ce disparuse de acasa, din Ocna de Fier.

CITESTE SI: A fost gasit copilul disparut in Caras Severin! Unde l-au descoperit cautatorii pe Emanuel Bobic?

Legistii au examinat trupul neinsufletit al copilului si au tras prima concluzie: Emanuel a murit de frig! Verdictul medicilor in privinta cauzei mortii este hipotermie.
De asemenea, legistii spun ca pe corpul baietelului nu sunt urme de violenta, ci doar mai multe zgarieturi.

Emanuel Bobic era bolnav de inima

Munca de cercetare a medicilor in acest caz continua. Legistii au stabilit si ca baietelul suferea cu inima. De aceea, urmeaza sa se faca mai multe examene de laborator al caror rezultat ar putea oferi o alta cauza a mortii copilului, respectiv boala pe care acesta o avea.

Indiferent de rezultatul final al necropsiei, raman inca multe semne de intrebare in cazul disparitiei micutului si descoperirii lui la o departare prea mare de casa, adica la peste 2 km. Baiatul era prea mic sa poata parcurge singur o distanta atat de mare.

Mai mult, mama baiatului a declarat politistilor ca Emanuel era imbracat cu niste haine, iar atunci cand a fost gasit de o localnica zacand fara suflare pe deal, avea alta imbracaminte. Anchetatorii spun ca e posibil ca femeia sa nu-si fi adus aminte prea bine cum era Emanuel imbracat sambata cand era la joaca impreuna cu fratele lui in fata casei parintesti.

Cauza medicala a mortii copilului este hipotermia, nu exista urme de violenta pe corp. Urmeaza sa se mai faca si examene de laborator, avand in vedere ca micutul a avut probleme cu inima. Se fac analize pentru a se putea preciza daca a murit de hipotermie sau din cauza inimii. Mama stia ca este bolnav„, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro procurorul Ion Teaca de la Parchetul de pe langa Tribunalul Caras Severin.

Mama copilului este cercetata pentru ucidere din culpa

Anchetatorii i-au audiat pe parintii lui Emanuel Bobic pana tarziu in noapte.

Parintii au fost audiati verbal pentru ca nu am avut inca procedura. Mama ar putea fi cercetata pentru ucidere din culpa deoarece ea a fost acasa cand a disparut copilul. Minorul a fost gasit in alte haine fata de cele declarate, dar nu stim cat mai stie mama”, a adaugat procurorul Teaca.

Nu au existat motive pentru ca parintii sa fie retinuti in urma audierilor. Intr-adevar, copilul era imbracat altfel fata de cum declara mama ca era imbracat la momentul disparitiei. Avea o bluza alba cu dungi albastre si o caciula neagra”, spune pentru opiniatimisoarei.ro Ancuta Carbunaru, purtator de cuvant al IPJ Caras-Severin.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.