
TIMIS. Trei tineri au fost prinși de polițiști, după ce au furat mai multe unelte dintr-un șantier.
CITEȘTE ȘI: Impact violent pe o șosea nu departe de Timișoara. 3 oameni luați cu salvarea de la locul accidentului
Cei trei au intrat la finalul lui ianuarie într-o casă aflată în construcție la Ciacova. Au pus mâna pe cât mai multe scule utilizate în construcții și s-au făcut nevăzuți.
Proprietarul casei a observat dispariția echipamentelor și a sunat imediat la 112.
La mai bine de două săptămâni de la furt, oamenii legii au dat de urma hoților.
“În urma verificărilor efectuate și a probatoriului administrat în cauză, la data de 10 februarie 2026, polițiștii au identificat trei bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 22 de ani, bănuiți de comiterea faptei.
Prejudiciul cauzat a fost recuperat în proporție de aproximativ 90%, bunurile urmând a fi restituite persoanei vătămate, conform procedurilor legale.
La aceeași dată, a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de cei trei bărbați, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, ulterior fiind dispusă măsura reținerii acestora pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în arestul poliției“, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!