Noutati :

Recensamant 2011, date oficiale: Timisul, pe locul 5 in topul judetelor cu numar de populatie stabila. Populatia Romaniei a scazut cu peste 1,5 milioane de persoane

4 iulie, 2013 - 10:43 AM
Autor: Roxana Deaconescu      
Categorie: SOCIAL
0

TIMISOARA. Populatia stabila a judetului Timis, la 20 octombrie 2011, era de 683.500 de persoane, potrivit datelor finale ale Institutului National de Statistica. In Romania, populatia stabila la acea data era de 20.121.641 de persoane, in scadere cu 1.559.300 de persoane.

Din populatia stabila a Romaniei, de 20.121.641 de persoane, 10.333.064 sunt femei, reprezentand 51,4%.

„Fata de situatia existenta la recensamantul anterior, populatia stabila a scazut cu 1.559,3 mii persoane (din care, 779,2 mii femei), in principal din cauza migratiei externe”, potrivit datelor comunicate de reprezentantii INS.

Bucurestiul avea, la 20 octombrie 2011, conform rezultatelor definitive ale Recensamantului Populatiei si al Locuintelor, o populatie de 1.883.400 de persoane, scrie mediafax.ro.

Primele sase judete, cu exceptia Bucurestiului, ca numar de populatie stabila sunt:

Iasi – cu 772.300 de persoane,

Prahova – 762.900 de persoane,

Cluj – 691.100 de persoane,

Constanta – 684.100 de persoane,

Timis – 683.500 de persoane

Dolj – 660.500 de persoane.

Covasna (210.200), Tulcea (213.100), Salaj (224.400), Mehedinti (265.400), Ialomita (274.100) si Giurgiu (281.400) sunt judetele cu cel mai mic numar de persoane ce fac parte din populatia stabila.

In municipii si orase traiesc 10.859.000 de persoane, reprezentand 54% din totalul populatiei stabile. Fata de situatia de la penultimul recensamant, ponderea populatiei stabile din mediul urban a crescut cu 1,3 puncte procentuale in detrimentul mediului rural.

Copiii intre 0 si 14 ani detin o pondere de 15,9% in totalul populatiei stabile, populatia tanara (15 – 24 ani) reprezinta 12,3%, persoanele mature (25 – 64 ani) formeaza majoritatea (55,7%), iar persoanele in varsta de 65 ani si peste reprezinta 16,1% din total. Persoanele in varsta de 85 ani si peste detin o pondere de 1,3% in totalul populatiei stabile, potrivit rezultatele definitive privind populatia ale Recensamantului din 2011.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor

loading...