Noutati :

Putin peste 40 de angajati din primariile timisene vor participa, miercuri, la un miting de protest in fata Guvernului

26 mai, 2015 - 07:32 PM
Autor: Anonim      
Categorie: SOCIAL
0

Aproximativ 3.000 de angajati din administratia publica locala vor participa, miercuri, la un miting de protest in Piata Victoriei, au anuntat, marti, liderii Federatiei Nationale a Sindicatelor din Administratie (FNSA), amenintand in plus cu declansarea grevei generale pe termen nelimitat.

La nivelul judetului Timis, sindicalistii au adunat 42 de angajati ce se vor deplasa la mitingul din Capitala, din care numai 3 din Timisoara.

Mitingul FNSA va incepe la ora 10.00, la actiunea de protest fiind asteptati sindicalisti din aproape toate judetele tarii.

Revendicarile functionarilor din administratia publica locala vizeaza reglementarea si liberalizarea acordarii, din 2015, a tichetelor de masa sau a normei de hrana pentru toti salariatii din administratia publica locala, precum si cresteri salariale pentru salariatii din administratia publica locala sau aplicarea, din acest an, a Legii 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice.

Lierii sindicali au spus ca in cazul in care dupa aceasta actiune de protest Guvernul Romaniei va adopta „aceeasi atitudine sfidatoare” fata de problemele salariatilor, FNSA va demara procedura pentru organizarea urmatoarei actiuni de protest stabilita, respectiv greva generala pe termen nelimitat in administratia publica locala.

De asemenea, peste 32.000 de functionari din administratia publica locala, din 36 de judete, au facut, in 30 aprilie, greva generala de o zi, ei solicitand cresteri salariale de 10 la suta si acordarea tichetelor de masa.

Sursa: Mediafax.ro

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor